Revoluție în două piese

Gică Hagi rămâne același animal de pradă care a fost în teren. Mereu în ofensivă, întotdeauna direct, perpendicular, fără jumătăți de măsură, lăsnd victima năucită după șarjele sale.

Gică Hagi rămâne același animal de pradă care a fost în teren. Mereu în ofensivă, întotdeauna direct, perpendicular, fără jumătăți de măsură, lăsnd victima năucită după șarjele sale.

Dacă Viitorul ar avea spiritul ofensiv al creatorului său, echipa n-ar mai fi acum cu un picior în Liga 2.  Deocamdată, Hagi atacă mult mai tranșant poarta de la Casa Fotbalului decât o fac jucătorii săi spre porțile adverse de pe terenurile Ligii 1.
Gică Hagi atacă o femeie. N-ar fi o premieră, Hagi o trimitea pe jurnalista Elena Popa la cratiță într-o conferință de presă  din vremea mandatului său de selecționer întrebând-o dacă a jucat fotbal. Bine că nu i-a pus întrebarea asta lui Mourinho.

Acum unul dintre culoarele pe care Hagi atacă spre conducerea nouă a FRF este duduia din Cehia (nimic peiorativ, pentru momentul în care nu știi sigur verdictul dilemei domnișoară/doamnă, apelezi la duduie) propusă pentru „relațiile internaționale”. Mi se pare totuși fondată ofensiva lui Hagi pe acest front. Tabăra sa venea cu Ilie Dumitrescu pe această poziție, proaspăta gazdă a Cupei Mondiale la recentul periplu al trofeului prin România, prilej cu care l-am văzut pe fostul mare jucător al naționalei nostre depănând amintiri cu campionul mondial francez Christian Karembeu, ambasadorul itinerant al Cupei Mondiale. În replică, noul președinte Burleanu propune pe această poziție o duduie din Cehia care se expune pe o rețea de socializare în costum de baie. Superb este că duduia cu costum „deux-pieces”, nu de office ci de ștrand, ne mai pune în stand-by o lună până se hotărăște să descindă la Casa Fotbalului. Cine știe, poate că așteptarea merită… După despărțirea de slovaca Sklenarikova, e posibil ca monsieur Karembeu să prefere o întrevedere cu o verișoară cehoaică de-a fostei soțiiunei socializări cu Ilie Meserie. Burleanu spunea că echipa lui Popescu era una „de vitrină”, dar astfel de „relații internaționale” s-au mai văzut priun unele vitrine…

Povestea cu cehoaica este însă una derizorie. Burleanu trebuie să aducă în fotbalul nostru un sentiment de curățire. Deocamdată nu face lucrul acesta menținând la conducerea Comisiei de Arbitri un președinte în al cărui mandat Steaua a fost ajutată deșănțat. Același Burleanu nu suflă o vorbă despre anomalia CS U Craiova, echipa ce pare parașutată de Armata Roșie direct în Liga 2 cu Olguța pe post de Ana Pauker. Și în epoca Burleanu blaturile de toate felurile proliferează nestingherit. Același Burleanu ignoră mărturiile mai vechi sau mai noi despre blaturile care schimonosesc fotbalul nostru. Burleanu acceptă încercarea celor care l-au ales de a readuce fotbalul românesc în Evul Mediu întunecat în care nu exista licențierea. Burleanu lasă naționala pe mâna aceluiași selecționer cu care România n-a reușit o fază în ditamai dubla de baraj cu „uriașa” echipă a Greciei. Burleanu nu anunță planul prin care să fie remodelat sistemul competițional al fotbalului nostru. Burleanu a câștigat fotoliul în urma unui scrutin dubios. Burleanu nu spune nimic concret despre revoluționarea fotbalului românesc la nivelul juniorilor. Acestea mi se par temele majore ale discuției în jurul acestui politician parașutat la Casa Fotbalului. Nu parașuta, ci acțiunea post-parașutare mi se pare primordială.  

E de dorit să existe spirit critic în fotbal. E trist să vezi însă că spiritul critic include în Viitorul fotbalului nostru o „omenie” din partea Stelei și o „contra-omenie” față de patronul omenos când acesta ar trebui să iasă peste zi de la răcoare.

Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×