Eroica Paula Ungureanu l-ar fi inspirat și pe Beethoven cu paradele sale colosale în situații de 1 la 1 în meciul cu Spania de la Europeanul de handbal. Brațele deschise, pumnii strânși ai extraordinarei portărițe a României s-au sincronizat cu strigătele de bucurie ale sutelor de mii de fani rămași fideli acestor fete, femei minunate. Ungureanu n-a mai fost lăsată singură precum în blestematul meci cu Ungaria. Lângă ea au venit formidabila Cristina „Air” Neagu, precisă și explozivă și în momentele dramatice din final, Alice „din Țara Minunilor” Ardean, amintind în sfârșit de extrema care se poate transforma în interul-surpriză, marea Mica Brădeanu, pasatoare de rafinament și marcatoare inclusiv din postură de pivot sau Laura Chiper, cea care acum a acoperit perfect aripa părăsită de accidentata Ada Nechita.
Cel mai reușit meci de la acest turneu final european se învârte în jurul fantasticului portar Paula Ungureanu, secondată admirabil de tânăra rezervă Dedu. Certată de Tadici chiar în public, la o conferința de presă din prima parte a turneului, Paula a intrat în acea transă în care îți hipnotizezi adversarele și, fie că erau șuturi de la 9 metri, fie că erau situații limită cu spanioloaice scăpate pe contraatac, Ungureanu și-a dominat psihic adversarele în frunte cu supergolgetera Carmen Martin și extrem de mobila Barbosa. Spania a avut și ea o poartă bună, paradoxal chiar mai bună după accidentarea titularei cu care Oltchim ajungea în careul de ași al Ligii Campionilor, Silvia Navarro. Însă Paula Ungureanu a fost deasupra tuturor amintind de tradiția marilor portărițe ale României alături de Luminița Huțupan sau Talida Tolnai. Naționala noastră pur și simplu a avut în ultimele două meciuri de la acest turneu final un Manuel Neuer al său.
Victoria împotriva Spaniei a fost cu atât mai frumoasă pentru că ea a venit după o cursă de urmărire nebună în care România a recuperat o diferență de 5 goluri existentă la pauză și a câștigat repriza a doua la 7 goluri diferență. Complexul finalurilor de meci n-a mai existat, micile ciupeli de arbitraj nu ne-au mai blocat și atunci naționala României a fost irezistibilă până la capăt. Poate că drumul spre Budapesta a devenit unul imposibil, dar ceața se risipește înspre un orizont mult mai îndepărtat, Rio, locul de întâlnire al olimpismului de la care nu poate lipsi echipa de referință a sportului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER