În aceste ore în care se vorbește, se scrie despre Lucian Bălan, mi se pare nedrept că „muncitor” este cuvântul folosit îndeobște pentru a reda jocul celui care a fost mijlocaș central în marea echipă a Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Bălan era un fotbalist cu un joc foarte fluid care se încadra excelent în acea echipă atât de modernă pentru epoca sa. Bălan era pe tot terenul, avea o capacitate fizică formidabilă, dar era foarte dezinvolt și în posesia balonului, iar rapiditatea jocului său, a gândirii sale, viziunea sa excelentă asupra strategiei contribuiau la nota de dinamism care individualiza acea generație a Stelei.
Se poate vedea lucrul acesta și în felul în care a jucat în finala de la Sevilla, atunci când l-a suplinit perfect pe căpitanul Tudorel Stoica. An de an, pe 7 mai, la sport.ro, Bălan și colegii lui ne umplu de emoție în înregistrarea acelui meci cum nu a fost și probabil nu va mai fi altul în fotbalul nostru. An de an, acea înregistrare strânge un număr impresionant de oameni în fața televizoarelor, mărturie fiind măsuratorile de audiență. Iar ce se întampla în momentul executării penaltyurilor reprezintă o adevarată explozie de audiență. Am văzut colegi de-ai mei, nu neapărat din redacția de sport, care se strâng în acea seară de mai cu sufletele la gură, trăind din nou cu mare emoție isprava fără seamăn a lui Bălan și a colegilor săi.
Este nevoie să ne aducem aminte de astfel de mari sportivi care au umplut oamenii de fericire nu doar în momente tragice. Sunt binevenite acea finală de la Sevilla, Supercupa Europei de la Monte Carlo, alte mari meciuri din anii ’70, ’80, ’90 prezentate din când în când la sport.ro. Seria „Dinastia Campionilor”, prezentată la PRO TV și reluată de sport.ro, le readuce celor maturi în case amintirea unor sportivi de excepție, îi învață pe cei tineri despre momente de maximă glorie ale sportului românesc. Același rol binevenit îl joacă emisiunea „Replay” de pe TVR.
Nu trebuie să așteptăm astfel de finaluri de drum precum cel a lui Lucian Bălan pentru a omagia amintirea unor mari sportivi. Marius Lăcătuș trebuie acum imortalizat într-o statuie în fața stadionului Stelei. Sigur, supremă ironie, statuia lui Lăcătuș nu mai are în fața cărui stadion să fie construită. Marea echipă a Stelei în care juca Lucian Bălan ar trebui să fie omagiată în centrul muzeului Stelei. Dar într-o societate fără repere, rădăcini, în care trecutul este contestat chiar la tribunal, muzeele, ce cruntă ironie, sunt efemere.
Un erou frumos dintr-o echipă unică ne-a părăsit într-un mod atât de tragic. Se simțea singur. Pentru mine, Bălan și colegii lui, într-o Românie întunecată, mi-a adus prima noapte din viață în care m-am simțit conectat cu alți milioane de români într-o uriașă rețea a fericirii pure.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER