La mine în țară am văzut că suporterii echipei-oaspete sunt preluați de Poliție și mânați ca oile către țarcul de pe stadionul pe care se va juca meciul.
Chelsea joacă împotriva lui Liverpool. Cu câteva ore înainte de meci intru într-un pub aflat perete-n perete cu „Stamford Bridge”. E plin de fani ai lui Liverpool. Gazdele londoneze le pun cântecele tribunei de pe „Anfield” și lasă plasmele pe canalul care dă imagini din meciuri ale echipei lui Gerrard. La o masă din mijloc stau patru bărbați. Sunt la fel de veseli, doar că au pe ei tricouri ale lui Chelsea și nu își unesc vocile cu corul cu accent Scouse care intonează imnuri pentru Benitez sau Torres. Cei patru albaștri zâmbesc atunci când cei 100 de tenori din jurul lor declamă faimosul refren: „Steve Gerrard, Gerrard, You”re better than Frank Lampard” („Gerrard, ești mai bun decât Lampard”).
Și tot așa până la apogeu. Începe „You”ll Never Walk Alone”. Lângă mine stă o femeie cu handicap accentuat, venită și ea de la Liverpool. E în cărucior, scoate niște sunete ca Rocky după 15 reprize, nu poate duce la gură nimic din farfuria cu fish&chips. Bărbați care nu o cunosc, unii dintre ei veniți parcă din Prison Break, cântă alături de ea imnul celor care nu vor fi niciodată singuri.
Lacrimile nu îmi mai pot fi oprite nici de un tackling al lui Gerrard. Și nu sunt de la gazele lacrimogene care învăluie țarcul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER