Soft și moft

Mulți selecționeri au „capriciile” lor, ca să vorbim eufemistic, în materie de selecție. Aime Jacquet a câștigat titlul mondial în 1998 cu echipa Franței fără să-i aducă în națională pe Cantona și Ginola. Adică fără să-i ia în lot pe Hagi și Dumitrescu, ca să facem o raportare la echipa noastră de vis de la Mondialul precedent. Presa sportivă franceză nu l-a iertat pe Jaquet pentru această decizie chiar și dacă era vorba despre cucerirea singurului titlu mondial din istoria Franței.

Selecționerul României face o chestiune similară cu Mutu și Sânmărtean. Îi ignoră ostentiv. De fapt, nu-i ignoră, îi respinge. Le anulează orice șansă din fașă. Pițurcă vine și spune că Mutu poate să marcheze și 100 de goluri pentru Petrolul că tot nu va fi chemat la națională. O declarație unică în istoria fotbalului nostru și probabil în istoria fotbalului mondial. Cred că nici Jacquet nu a spus așa despre Cantona chiar dacă ulterior l-a ignorat. Sigur, Mutu nu are evoluții deosebite la Petrolul în acest moment, dar e vorba de princioiul enunțat cu conotații de țâfnă infantilă: „nu te chem nici dacă dai 100 de goluri”.

Când i-am spus președintelui Burleanu că nu face nimic semnificativ de când a fost ales la conducerea federației, a început să înșire realizările. În capul listei a pus achiziționarea unui program de monitorizare a performanțelor jucătorilor. Dincolo de această nostimadă, că doar Burleanu și-a construit discursul în campanie pe distrugerea sistemului mafiot, iar lumea a militat pe stadioane împotriva lui Sandu și Dragomir nu pentru un sistem de monitorizare, e formidabil cum Pițurcă tocmai i-a trimis la lada de gunoi sistemul lui Burleanu. Ce mai contează nu știu ce parametri sofisticați relevați de acel soft dacă selecționerul vine și spune că pentru el 100 de goluri date de Mutu nu ar avea nicio relevanță? Ca să nu mai zic că de la softurile suedeze până la cele chinezești și de la cele canadiene până la cele indiene, toate arată că Sânmărtean este acum, ca și în sezoanele trecute, un jucător de top în Liga 1. Ce putere are softul în fața opacițății lui Pițurcă? E ca în butada lui Mihai Stoica, managerul „în exil” al Stelei povestind cum Pițurcă a vrut să se urce pe un laptop crezând că este vorba de-un cântar.

Pițurcă nu poate invoca argumentul vârstei. Cei mai buni fotbaliști trebuie să joace în acel moment în care ei demonstrează că sunt soluțiile de top pentru posturile lor. Așa joacă în naționalele lor Pirlo, Lampard, Gerrard, Xavi, Klose, Anders Svensson (nea Piți, l-ai întâlnit acum 11 ani pe când te-ai bătut cu „Santanton” sau Southampton pe numele său adevărat), Karagounis, Maxi Rodriguez. Și aceste naționale în care joacă bătrâiorii de mai sus au de unde alege fotbaliști mai tineri, nu precum România unde penuria de fotbaliști tineri buni este accentuată.

În urmă cu câțiva ani, comentam un meci de la Copa America. Din cauza diferenței de fus orar, la noi se transmitea spre zori. La un moment dat, la un cadru cu selecționerul Argentinei, am spus că acesta, spre deosebire de selecționerul nostru, Pițurcă, a reușit să reunească la lot toate energiile, convingând și strângând sub drapelul Argentinei staruri care din diverse motive nu mai jucau anterior mandatului său pentru națională. Ei bine, în clipa aceea un coleg de-al meu a fost trezit din somn de un apel nervos și luat tare: „Bă, cine comentează la voi meciul?”. Ce apreciez totuși la domnul Pițurcă este că pe la 4-5 dimineața se uita la un meci din America de Sud. Păcat că i-a alungat din națională pe puținii români sud-americani.