Când Steaua are cel mai bun atac din Liga 1, are 8-9 jucători chemați la națională și un jucător, Chiricheș, „promis” Interului, de parcă e vreo puradea promisă deja fiului bulibașei, pare un pic forțat să tot vorbești de fundașul dreapta al acestei echipe de campioni. Ai spune că se caută un norișor pe cerul impecabil al multanticipatei campioane. Meciul cu Celtic a arătat însă că Steaua e exact precum Ahile, coechipierul lui Ajax din trupa care asedia Troia. Când Gigi Becali a botezat această minunăție de echipă și i-a urat să domine Europa, barosanul a ținut-o de călcâi, acolo unde joacă fundașul dreapta și chiar acolo a rămas echipa „neîmbăiată” în apa fermecată și, în consecință, vulnerabilă.
Steaua a pierdut meciul cu Celtic neavând un fundaș dreapta decent. Ambele goluri ale echipei scoțiene au fost marcate din faze pornite de pe bulevardul pe care cei trei crai de la răsărit, Gigi, Meme și Reghe, se încăpățânează să-l ctitorească în dreapta apărării Stelei. Nu există autostradă mai fluentă în România decât autostrada Prepeliță – Pîrvulescu.
În așteptarea brazilianului Cruz (sper ca numele lui, „Cruce”, să nu fie singurul criteriu după care l-a acceptat Becali în probe), care ar putea salva această imagine jalnică, să remarcăm și lucrurile bune din primul joc al unei echipe care se dezmorțește după cura de sarmale (cred că Rocha și-a luat o oală la pachet în Brazilia). Popa e fotbalist, dinamismul și inițiativa lui aducând cele mai frumoase faze ale Stelei. Rusescu e rigid în dueluri unu la unu, dar când lovește mingea, că e șut sau pasă decisivă pentru Rocha, are clasă. Tănase e de regretat pentru meciul cu Ajax, deși Chipciu umple bine acea zonă din stânga. Gardoș iese frumos din apărare, dar Szukala e mai bun în aer. Și, evident, șutul de gol al lui Nikolic, de care nu l-ai fi bănuit pe muntenegrean din moment ce în toți anii de când e în România n-a mai dat unul la fel.
În rest, vechea belea. Steaua strânge de-un 11 decent, dar nu prea are rezerve. Rocha e prea puțin, deși e destul de mult, Mihai Costea e, probabil, și dărâmat de ce înfiorăciuni poate auzi despre iubita lui în discursul public al patronului, Filip e o forțare, iar Bratu e incert (și nu mă refer la vechea discuție…).
Steaua a fost bătută de o echipă mai avansată în pregătiri, dar trupa lui Reghecampf este obligată să-și câștige rapid prospețimea pentru că Ajax joacă deja duminică în campionat cu Feyenoord. Steaua a fost învinsă de o echipă care nu i-a avut în primul 11 pe cei mai buni jucători ai săi, Samaras și Forster. Celtic este în optimile Ligii, dar nu este mai bună decât Ajax, diferența de statut din acest moment în cupele europene fiind făcută de componența grupelor celor două echipe în Liga Campionilor.
Steaua merită apreciată pentru că în debutul pregătirilor a avut curajul de a se uita în oglindă în lumina crudă a unui meci cu Celtic. S-au văzut multe imperfecțiuni, dar poate că Reghe va reuși să găsescă make-up-ul potrivit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER