Regele Henry s-a întors la Londra. Acum însă în tabăra invadatorilor catalani. Foștii lui admiratori de pe Highburry, mutați în casă nouă, pe Emirates, erau triști. Echipa lor era condusă și, mai rău, fusese înghesuită în corzi cum nu se mai întâmplase în epoca Wenger. Nimic n-a mai contat însă când englezii și-au revăzut idolul francez (Bonaparte și Wellington se răsucesc în morminte). N-a mai contat scorul, n-a mai contat culoarea tricoului. Aproape zece ani de dragoste intensă s-au derulat prin fața ochilor celor care au aplaudat întoarcerea unui atacant deloc risipitor cu ocaziile. Dar se poate și altfel. Thierry Henry al Stelei se întorcea în Ghencea. Adrian Ilie purta tricoul unei mari echipe, Valencia, și urma să înfrunte Steaua. Nu s-a mai derulat nicio poveste de dragoste prin fața ochilor injectați de ură tâmpă. Ilie a fost înjurat în valuri, în aceleași rime idioate. Că veni vorba, cum românul s-a născut poet, numai el înjură în rime. Liverpool era învinsă la Lisabona. Urma întoarcerea în Anglia, la campionatul în care se află pe locul 6, și pe care nu-l mai câștigă de 20 de ani. Sezonul este mai negru ca niciodată (oare în America mai poți spune că un sezon sau orice nu merge e negru?). Și din această gaură neagră de rezultate a răsunat cântecul fanilor. 60.000 s-au apucat să-i fluiere, dar cântecul lor a acoperit fluierăturile celor care erau de 20 de ori mai mulți. Lumina în întunericul de pe Stadionul Luminii venea din vocile celor 3.000. Marile victorii ale fanilor nu sunt finalele câștigate de jucătorii favoriți, ci vin atunci când vocile lor ridică fotbaliștii doborâți de înfrângeri. Gata cu prostiile. Să ne întoarcem la bolovanii aruncați în autocarul echipei proprii, la echipa favorită, dar ostracizată din cauza patronului (de parcă de iubită te desparți când afli cum e ta-su), la îndemnurile la demisie după victoria favoriților doar pentru că echipa nu joacă precum Barcelona. România s-a calificat pentru ultima oară la Campionatul Mondial al fanilor după un 1-8 memorabil…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER