A căzut și ultimul bastion care-l mai proteja pe Chipciu: Anghel Iordănescu. Chiar și selecționerul care-l convoca pe stelist atunci când acesta ajunsese în Groapa Marianelor formei sportive a cedat și nu l-a mai chemat în națională. Un gest normal, dar pe care Iordănescu, selecționerul care se plângea că nu mai poate chema 8-9 fotbaliști de la Steaua, l-a făcut târziu, mult prea târziu.
O mulțime de adversari ai Stelei, de la Marius Șumudică la Florin Prunea, încă mai credeau deunăzi, și probabil încă mai cred, că stelistul Chipciu este un fotbalist de excepție al Ligii 1. Deocamdată, Chipciu este un fotbalist modest spre inexistent și atunci când Steaua câștigă cu 5 goluri marcate împotriva unei formații a Botoșaniului cu o apărare grotesc de străvezie. Un meci în care Chipciu nu s-a remarcat cu nimic, deși era aproape imposibil ca jucător de atac să nu te remarci prin ceva pozitiv, singurul moment cu Chipciu în prim-plan fiind cel în care face rost, penibil, de un cartonaș galben care-i aduce suspendarea pentru derbyul marilor umbre din fotbalul nostru, Dinamo – Steaua.
Cu acest galben, Chipciu aduce aminte de un alt moment în care a lipsit de la o partidă esențială pentru un întreg sezon, cea de la Sofia cu Ludogoreț din playoff-ul de Champions League, și atunci colecționând cartonașe în mod nejustificat din cauza stilului său impulsiv. Atunci absența lui chiar conta, era încă un jucător important pentru Steaua, acum el este doar simbolul frustrărilor acumulate de campioană în acest sezon. Chipciu își pierde tot mai mult din luciditate. De multe ori ne arată asta în careul advers când trebuie să șuteze, dar mai face o preluare, un pas în plus și pierde secunda ideală. În meciul cu FC Botoșani, a căutat, fără niciun sens, să-l calce pe Martinus, după care a protestat vehement, obligând arbitrul să-i arate galbenul suspendării cu Dinamo. Un potop de înjurături slobozite de prințul deșertăciunilor a însoțit acest moment, din fericire pentru el Steaua nemajucând în fața spectatorilor din București, care ajunseseră să-l asalteze cu huiduielile lor la fiecare partidă. Când l-am descoperit pe Chipciu jucând în tricoul Brașovului, am simțit că un jucător realmente special este pe cale să erupă. Într-o emisiune la sport.ro, i-am propus selecționerului de atunci, Răzvan Lucescu să-l convoace în națională. N-a urmat nicio convocare, ci doar un zâmbet ironic din partea selecționerului care-i avea pe „steliștii” lui, Surdu, Florescu, Mara… Însă Chipciu își urma drumul său irezistibil spre înălțimi precum în acea cursă fantastică încheiată cu lobul peste Tătărușanu într-o victorie antologică a Brașovului cu Steaua…
Am avut o reală satisfacție să descopăr un tânăr talentat și în arta comunicării, nu doar în cea a lovirii balonului, atunci când am conversat în direct cu Chipciu în momentul sosirii la Steaua. Au urmat momente frumoase, trofee cu Steaua, calificări spectaculoase, convocări meritate, goluri mari la Stuttgart, Budapesta…
Azi, Chipciu pare a se transforma într-un nou Tănase. Un jucător cu un start foarte frumos de carieră, o perlă a coroanei lui Becali, strivit însă de greutatea așteptărilor la o vârstă la care ar fi trebuit să urce spre apogeu. Cred că are nevoie de o „reconversie profesională” din extremă în vârf, așa cum a trăit o urcare în centrul atacului la o vârstă coaptă și un alt mare jucător al Stelei, Balint. Și mai cred că are nevoie de un antrenor, director sportiv, ce-o fi el, care să-l repună pe șine pe Chipciu și mental. Altfel Chipciu se poate stinge ca fotbalist ca și Ilie Dumitrescu, la numai 26 de ani. Măcar Ilie avea deja pașaportul de legendă până la acea vârstă…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER