Cel mai scurt drum l-a făcut Enzo, napoletanul care a apucat-o pe o Via Apia și a venit în Capitală pentru a-și încerca norocul. Ceva mai lung a fost drumul lui Ștefan Radu sau invers, acest explorator de Pantelimon care a luat-o însă nu spre Polul Nord, ci spre Curva Nord. Iar cel mai întortocheat drum l-a făcut cetățeanul Trombetta, care a pornit din Udine spre Roma via Gruia. Ei au ajuns în Cetatea Eternă și sunt personificarea fotbalului care calcă totul în calea sa – Pasiune, Aroganță, Șansă.
Cel Pasionat. Napoletanul ne-a servit o pizza doar ca un pretext pentru o discuție mirobolantă despre calcio. Cu un joc de scenă care l-ar fi făcut șef de promoție la ATF, Enzo ne-a povestit cum a crescut în mijlocul celui mai fascinant fenomen social din fotbal, Napoli cu Maradona și Careca în anii 80, dar și cum Milanul se prăbușește acum sub povara tonelor de papelitos aruncate pentru zeul real-fake Ronaldinho.
Cel Arogant. Nu ne-a spus nimic, firesc. Abordat în limba română în Roma, Radu Ștefan, amețit de gloria de a fi rezervă la Lazio, ne-a demonstrat că poate să fie și altfel decât puștiul care venea să-i roage pe jurnaliști să-l bage și pe el în seamă după ce vorbesc cu Claudiu Niculescu.
Cel Norocos. Trombetta. Omul care se ocupă să pună luminile pentru Nașul și care este chemat în ultima clipă să strige motor în locul lui Coppola pentru că așa vrea mușchii producătorilor și ai figuranților din tribune.
Ă‚sta e fotbalul. Și dacă nu-ți place, o să auzi ce a auzit și Semeghin când i-a spus lui Grigoraș că adversarul intră criminal la el – du-te, bă, la șah!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER