În zorii Generației de Aur, naționala României a fost făcută ferfeniță de Danemarca la Copenhaga în preliminariile Cupei Mondiale din ”90. A fost un 3-0 nemilos, cu Brian Laudrup pe post de Mitroglou superrafinat. Pe lângă ce s-a întâmplat atunci cu echipa marelui Hagi, ce s-a petrecut de curând la Atena a fost o adiere de vară dinspre Mediaterana pe-o insulă din Elada. Dacă existau presa și rețelele de socializare de acum, Hagi și ai lui nu mai erau primiți în țară după acel KO hamletian. Danezii, care aveau să devină campioni europeni doi ani mai târziu, au venit la retur la București și au început perfect, cu un gol al vârfului cu care aveau să cucerească Europa, Povlsen. Însă românii au avut puterea de reveni în acel meci și, sub conducerea înțeleptului Ienei, marcau de 3 ori pentru victoria care ne-a readus la Mondial după 20 de ani de așteptare.
Sunt atâtea cazuri, în fotbal sau în alte sporturi, când o echipă s-a transformat radical după ce s-a măturat cu ea pe jos. Și la revansă a fost de nerecunoscut, copleșindu-și adversarul surprins de metamorfoză. La cel mai recent exemplu de notorietate, Steaua a venit după prima manșă cu Ajax cu ștampila neputinței pusă pe fruntea sa, Arena Națională rămânând la retur cu mii și mii de locuri goale din cauza neîncrederii fanilor. Și totuși, Steaua a făcut atunci meciul ultimilor ani, lăsându-l cu ochii-n nocturnă pe unul dintre cei mai apreciați antrenori ai Europei, Frank de Boer.
După o înfrângere precum cea suferită de România la Atena, am văzut pe Camp Nou cel mai direct și profund gest de atașament din partea fanilor. Zeci de mii de suporteri catalani au construit în tribune, la retur, un mozaic uriaș cu cel mai simplu, dar și cel mai motivațional mesaj: „2-0″. Era scorul de care avea nevoie atunci Barcelona pentru calificare. Scorul care ne-ar trebui și nouă acum pentru biletele spre paradisul din Rio…
România poate întoarce în favoarea sa acest baraj. E nevoie de acea forță interioară, de suflet, de energia pe care o pot transmite zecile de mii de români care vor fi alături de băieții lui Pițurcă. Dar și de o imensă concentrare care să anuleze eterna prostie cu „fazele care nu anunțau nimic” pe care a rostit-o și căpitanul României, Chiricheș, când rememora golurile lui Mitroglou din poarta lui Lobonț. Poate-i aduce Piți lui Chiricheș clopoțelul care anunță ultima tură în cursele de atletism și i-l „clopoțește” când mingea pornește spre careul nostru în „fazele care nu anunță nimic”…
Aș vrea ca România să câștige cu „cel mai periculos scor” un meci în care echipa „nu anunță nimic” după ce a fost făcută Pireu la prima înfățișare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER