Pentru că la intrarea pe stadionul Dinamo, înaintea partidei cu Steaua, conferențiarii de la peluză pun întrebări din istoria fotbalului ca nu cumva Mircea Cărtărescu sau Răzvan Mazilu să pătrundă la meci, am zis să facem o imersiune în trecutul derby-ului roșu (plus alb și albastru, deși pentru redarea spiritului originar mai bine rămâneau la roșu și atât).
Cum nimic nu e sfânt în fotbalul nostru, Steaua și Dinamo s-au hotărât să-i facă un blat lui Copos când acesta era pe punctul să ia primul lui titlu, în ”99. Și așa a inventat portarul Stelei, Ritli, statul în poartă chiar în spatele zidului la o lovitură liberă. Iftodi a tras pe jumătatea de poartă lăsată goală de portar, dar tot n-a nimerit golul dorit de „eternele rivale” ca Rapid să nu ia titlul.
Tot la un mirific derby, Ciocoiu a dat un gol pentru Steaua după un henț de i s-a spart ceasul de la mâna lovită de minge. Dinamoviștii s-au repezit la asistentul de pe atacul Stelei, care era un anume Valeriu Argăseală. Vizionari câinii ăștia, nu-i așa?
După gafa de la Cluj marcă înregistrată Dolha (o făcuse identic și la Atena), ni s-a spus că Ema este un suflet deosebit, serios, ireproșabil în pregătire și conduită. Vorbe care m-au lăsat purtat spre un meci în care echipa de atunci a lui Dolha a marcat împotriva lui Dinamo. În loc să-și vadă de bucuria lui alături de coechipieri, acest suflet deosebit s-a repezit spre tribuna dinamovistă și le-a arătat câinilor cele două degete mijlocii de la membrele superioare. Eu zic că Ema, un suflet timid, deosebit, a ales atunci să se poarte cu mănuși cu actualii lui suporteri.
De cele mai multe ori, istoria gomoasă, a anilor de bătălie, a anilor de domnie, a războinicului luminii (sau războinicul lu” Mimi?) și a acționarilor reacționari, pune în umbră istoria întâmplărilor mici și… mijlocii. Pe nedrept, aș spune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER