Un meci sau o epocă?

Joacă Realul zici că-i Barcelona și Mourinho zici că-i Guardiola.

Realul a mai ciupit câte o victorie în ultimii ani cu Barca dar acum, în sfârșit, a bătut-o autoritar. Adică așa cum a tot câștigat Barcelona în fața Realului în ultimii ani. Sigur, Barca este orgolioasă și în genunchi, ține mai mult de minge chiar și când nu există pe teren.

Pentru a găsi un precedent madrilen atât de emfatic nu neapărat ca scor cât ca dominație a jocului, a trebuit să mă întorc la vremurile lui Zidane și Raul, mai exact la 2-0 pentru Real pe Camp Nou în returul semifinalei de Liga Campionilor din 2002. A fost un meci în care Barca n-a lăsat vreo clipă impresia că poate câștiga în fața ultimului Real triumfător în Champions League.
Acum, dacă te bate cu 2-0 cel mai auster Milan din era Berlusconi, parcă e firesc să te bată cu 3-1 pe Camp Nou și acest Real suplu, dinamic, modern, echilibrat. Paradoxul e că după această demonstrație sublimă de fotbal făcută de Real, tot Barcelona pare a fi subiectul major.

În ’94, Barcelona ieșea campioană așa cum va fi și în acest sezon. Dar chiar și cu acel titlu, pentru Barcelona se încheia atunci o epocă. Epoca Johan Cruyff, cea a celor 4 titluri consecutive și a primei Cupe a Campionilor din istoria clubului. O echipă magnifică în care jucau Romario, Stoicikov, Ronald Koeman, Zubizaretta și un anume Guardiola. Într-o finală de Liga Campionilor pierdută cu 4-0 în fața Milanului, Barcelona trăia un Pearl Harbour din care și-a revenit de-abia după 12 ani, în seara primei Ligi cucerite la Paris. Marți noapte, pe Camp Nou, Varane era Desailly din ’94, Ronaldo era Massaro, Di Maria era Savicevic, Realul era reîncarnarea Milanului din coșmarurile lui Cruyff.

Tentația este acum o sentință asemănătoare, cu Barcelona scoasă în 2013 de pe scena mare de Milan și Real și cu finalul unei epoci glorioase chiar dacă și acum Barca va fi campioană precum în ’94. Însă Messi e încă atât de tânăr, Iniesta are încă un potențial uriaș, Fabregas e încă fotbalistul pentru care Barcelona a creat cea mai telenovelistică telenovelă din istoria fotbalului. Vine însă o vreme când gloriile se întorc împotriva ta. Xavi și Puyol nu mi se mai par cei mai buni în pozițiile lor cheie, așa cum au fost cândva. S-au uzat dar tocmai au primit alți mulți ani de contract. S-ar putea ca motoarele de pe vremuri să se transforme cu timpul în balast dacă antrenorul, unul care să stea pe bancă la meciuri și zilnic cu jucătorii la antrenamente, nu va avea puterea de a lua decizii grele dar necesare.

Nu știu dacă președintele Barcelonei citește interviurile managerului Stelei precum citește acesta rapoarte făcute de Mourinho însă am văzut că, după înfrângerea cu Madridul, Sandro Rosell parafraza după varianta 2006 a managerului stelist învins de Rapid în Cupă: „avem meciuri mai importante de jucat decât acesta”. Mda, numai că suporterii or fi simțit altfel din moment ce marți noapte s-a înregistrat recordul de asistență pe Camp Nou din acest sezon.