Horia Tecău este un jucător de tenis care n-a câștigat niciun trofeu major. Povestea cu titlul câștigat la dublu mixt cu Bethanie Mattek la Melbourne este o glumă, întrebați-l pe Năstase cât preț pune pe un astfel de trofeu pe care și el l-a câștigat alături de Rosemary Casals. Dar chiar și dacă Tecău ar fi câștigat vreun trofeu major la dublu masculin, e vorba totuși de dublu… Campionii la dublu trăiesc în umbra jucătorilor de simplu chiar și medii ca valoare, pentru că jocul la simplu este adevărata chestie în tenis.
Așadar, un sportiv așa și așa va duce steagul României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice. Ni s-a spus că nu s-a găsit altcineva pentru că mulți sportivi români vor să se odihnească și nu participă la festivitate. Cu toate acestea, ca să rămânem la tenis, megastaruri ca Federer, Djokovic sau Șarapova vor duce steagurile țărilor lor. La noi însă, lumea se odihnește…
Și totuși, există un performer gigantic care ar fi vrut să ducă acest steag, dar a fost ignorat din motive obscure. Numele său este Constantina Diță, singura noastră campioană olimpică la maraton nu numai în epoca modernă a jocurilor, dar probabil că și în general, că altfel istoriografia naționalistă ne-ar fi transmis numele unui dac ce câștiga maratonul în Grecia antică. COSR este într-un conflict mocnit cu Diță și astfel noi trebuie să vedem steagul României purtat de un sportiv mult mai puțin reprezentativ.
La festivitatea de deschidere a JO de la Beijing, publicul a tresărit doar de patru ori în timpul paradei celor aproape 200 de delegații. Atunci când au intrat pe stadion delegațiile Chinei, Coreei de Nord și Cubei. Asta e mintea Chinei și acum, chiar dacă țara e tractată de un miriapod capitalist. Când s-a ajuns pe la litera „s”, lumea era deja sufocată de uluitoarea căldură umedă din stadion. Ei bine, atunci și-a făcut apariția delegația unei țări minuscule, cât un cartier din Beijing. Era Switzerland, Elveția pe la noi, și lumea a izbucnit în urale. Știind că ideologic, Elveția nu prea e din famila Cuba – Coreea de Nord, m-am gândit prima oară că entuziasmul debordant al chinezilor ar putea veni din faptul că numai la ei poți găsi cele mai luxoase ceasuri elvețiene la doi dolari bucata. Și apoi l-am văzut pe Federer ducând steagul elvețian și totul a căpătat sens.
Noi nu avem un sportiv de un asemenea magnetism, dar nici chiar așa. Când România va intra pe pista stadionului olimpic, comentatorii din lumea întreagă vor vorbi despre un finalist la dublu la Wimbledon. O etichetă atât de prăfuită pentru o națiune care a fost o forță la JO. În vremurile de glorie ale sportului nostru, drapelul României era purtat cu mândrie de mari campioni olimpici. Iar giganți ai sportului nostru povesteau despre participarea la această festivitate ca despre o experiență fantastică. Ei nu se duceau să se odihnească, chiar dacă erau bulversați de fusul orar pe la Los Angeles, Seul, Atlanta sau Sydney. Și așa, obosiți de cărat steagul sau de mărșăluit pe la această festivitate, mai câștigau și un sac de medalii…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER