Sabotorii

Meciul Rapidului cu Astra ne-a arătat că fotbalul în Giulești a ajuns un fenomen în faza sa decadentă. Jucătorii par desprinși dintr-o tragedie antică, patronul e invizibil, antrenorul are ceva din Ovidiu la malul Pontului Euxin, iar suporterii… Cu suporterii săi, Giuleștiul pare Roma sub invazia vandalilor…

Eternul banner „singuri împotriva tuturor” prezent la peluza giuleșteană e mai adevărat ca niciodată. Luni seară, jucătorii Rapidului au fost chiar singuri împotriva tuturor: singuri în fața unor adversari superiori, în fața unor suporteri aduși de la Giurgiu, și care, după o viață petrecută pe la meciuri din ligi inferioare, au scandat la adresa Rapidului „Serie B”, și, mai ales, singuri împotriva unor fiare dezlănțuite care n-au mai nimic în comun cu noțiunea de fani.

Până la urmă, Rapid este o echipă aflată pe la jumătatea ierarhiei în Liga 1. Echipa mea favorită este pe ultimul loc în liga a doua. După grila rapidiștilor, cred că ar trebui să mă apuc să dau foc orașului pentru această situație fără precedent în istoria Farului. Înainte de a veni George Copos în Giulești, Rapid era fix Farul, o echipă mediocră din divizia ABBA.

Să înjuri într-un mod deja scabros o echipă sau un staff pentru că nu se obțin la un moment dat performanțe de vârf reprezintă cel mai înjositor lucru pentru noțiunea de suporter. În realitate niște fani de scor, unii dintre acești înjurători spun că ar prefera ca Rapid să ajungă prin ligi inferioare numai să fie „liberi”. Ei bine, un astfel de discurs a fost auzit și pe la verișorii din Timișoara. Și, după ce veneau câte 35.000 la stadion cu Steaua când erau „prizonierii” milioanelor de euro din bani publici sau ai lui Iancu, acum zecile de mii de fani sunt dați dispăruți în epoca de „libertate” post Iancu.

Și în alte locuri au fost mișcări de protest la adresa patronilor. Fanii lui Liverpool au împânzit planeta cu bannere de protest la adresa patronilor americani, dar meciul era sfânt și jucătorii aveau parte de toată susținerea într-o perioadă de criză profundă a rezultatelor. În Germania, Borussia Dortmund a renăscut datorită măreției suporterilor săi, iar Dinamo Dresda, pe care căderea comunismului a găsit-o semifinalistă în Cupa UEFA, a fost ținută în viață în liga a treia de devotamentul fanilor.

De fapt, avem încă o confirmare că acest sport de nobili a fost confiscat de pleavă în multe locuri ale planetei, cum ar fi România. În rugby, Italia nu bate pe nimeni an de an în turneul celor 6 națiuni și totuși pe Olimpico din Roma vin 80.000 de fani care trăiesc alături de jucători eșec după eșec doar din dragoste pentru sport. În tenis, britanicii au trei sferturi de veac în care nu câștigă trofeul la simplu masculin la Wimbledon, dar fair-play-ul era purtat la pălărie la meciurile lui Henman sau Murray.

Rapid, ca și celelalte cluburi din România, nu are nevoie de o infuzie de capital, ci de una de dragoste și fidelitate. E valabil și pentru unii care „sunt fericiți și se simt bine” doar pentru că sunt pe primul loc.
PS: Îl aud pe Șumudică revoltat că în Liga 1 „ești dat afară cu două salarii mizerabile”. Într-o țară în care milioane de oameni trăiesc în condiții îngrozitoare, cel mai înjurător dintre antrenori vorbește în termenii aceștia de vreo 20.000 de euro, bani la care un profesor nici nu are curaj să viseze. Păi, dacă ești papagal să te faci profesor, papagalule care ești tu papagal…