Cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o vreodată în fotbal. Fanii echipei lui Maradona, după primul titlu de campioană a Italiei, au scris pe zidurile cimitirului din Napoli: „Nici nu știți ce ați pierdut!” După 20 de ani, sunt morbid și vă spun la fel: nici nu știți ce pierdeți dacă nu vedeți „Maradona by Kusturica”!
Regizorul care spunea că pentru el patria este colecția figurilor de la echipa națională, reeditează genialul „Pisica albă, pisica neagră”. Cu Maradona pisică albă la golul secolului sau atunci când cucerește Italia precum Hanibal în fața giganților Baresi, Matthaus și Zenga. Și pisică neagră când e vorba de cocaină, de „mâna lui Dumnezeu”, de Fidel Castro și Hugo Chavez.
Aș înlocui recomandarea de vârstă pentru public. Filmul nu este pentru cei care își pun 23 la telefon sau la mașină ca omagiu pentru titlurile Stelei. Filmul este despre revolta prin fotbal a Sudului sărac împotriva puterii Nordului sau despre driblingurile în fața portavioanelor Reginei. Asta n-a înțeles nici traducătoarea, care, pe lângă dizgrațioasele gafe legate de fotbal, a făcut și sacrilegiul ca, atunci când Maradona pronunță Malvinas, ea să scrie Faulkland.
Taximetristul care mă ia de la cinema, fără să știe de film, îmi aruncă: „nu-i mai ridicați atâta în slăvi pe fotbaliști că nu merită”. Intru în casă, îmi pun „Don”t cry for me, Argentina” și scriu convocarea la film.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER