Balconetti al II-lea

O incursiune în trecut, pentru tineri. De unde vine Balconetti? De la Falconetti. Cine era Falconetti? Răul din „Om bogat, om sărac”, jucat atât de bine de William Smith, încât publicul începuse să-l confunde pe actor cu personajul și să-l persecute în fel și chip. Cam în perioada când serialul fraților Jordache era difuzat de Televiziunea Română, demnitarul comunist Ion Dincă decisese că închiderea balcoanelor, la care românii recurgeau ca să se apere cât de cât de frigul iernii, era inestetică, ba mai mult, ilegală. Și cum singura răzbunare posibilă pe atunci era umorul, Ion Dincă a devenit repede Balconetti, fără ca asta să-i aducă lepădarea de cealaltă poreclă („Te leagă”).

Bun, și cine e Balconetti al II-lea? Ion Țiriac. De unde și până unde? De la Balc până la cadavrul ultimului mistreț din cei 240 uciși zilele trecute. Să ne înțelegem. Nu sunt stângist, n-am inflamări ecologiste, nu mă grăbesc să sting lumina o oră de Ziua Pământului. Nu pun ciocoi la zid, nu invidiez averea și puterea altora. Spun doar, așa cum mi-am făcut obiceiul în fiecare ianuarie, că vânătoarea în care vânatul nu are nicio șansă e măcelărie. Și că parada de aristocrație cosmopolită pe care-o organizează anual Ion Țiriac se desfășoară în spațiul unui abator. În aer liber, dar tot abator.

Cunosc argumentele de susținere a măcelului cu ifos cinegetic. Primul spune așa: „Sunt mistreții lui Țiriac, crescuți de el pe domeniul lui – prin urmare, face absolut ce vrea cu ei”. E cea mai simplă și vinovată descriere a bunului plac. Pe aceeași logică, dacă eu îmi bat, torturez, ucid și mănânc copiii în apartamentul proprietate personală, plătit cu banii jos, nu mi se poate face și imputa nimic. N-am de dat seamă nimănui, câtă vreme și decorul, și materia primă a abjecției îmi aparțin. Al doilea argument forțează o comparație nevaccinată: „Dacă tot vă e atâta milă de mistreții de la Balc, de ce nu vă scandalizați la uciderea puilor, porcilor, vitelor și mieilor? Oricum sunt mai mulți.” Asta înseamnă să nu faci, involuntar sau cu bună știință, diferența dintre necesitate și capriciu. Dintre asigurarea hranei și o distracție sangvinară, iar uneori sadică de-a dreptul. În fine, al treilea argument insistă pe serviciile de imagine și prestigiu pe care le face Țiriac României invitând câțiva bogătani la Balc. Să fie clar, Țiriac organizează aceste evenimente pentru bunul mers al afacerilor lui. Iar dacă asta se răsfrânge asupra țării, e o întâmplare și nimic mai mult. Să nu cădem în retorica de tip „am făcut atâtea pentru România”, pe care am auzit-o suficient de des din partea unor fotbaliști care se fac că uită că totul a plecat de la plăcerea de-a da cu piciorul în minge, combinată cu neputința de-a face altceva.

Ion Țiriac a fost un sportiv onorabil și este un manager priceput. În același timp, Ion Țiriac a reușit să intre și să se păstreze în grațiile tuturor regimurilor politice din România. Aș vrea să-l țin minte pe acel Țiriac din meciul de Cupă Davis contra americanilor la București, dar nu pot. Imaginea lui Balconetti al II-lea și numărătoarea cadavrelor mă împiedică. Într-un singur fel s-ar fi putut reabilita amfitrionul de la Balc în ochii contestatarilor: dacă, în semn de solidaritate cu Adrian Năstase, ar fi ordonat zgârierea superficială a tuturor mistreților cu niște gloanțe prost trimise. Nici n-ar mai fi trebuit să se întrebe cum de un țintaș atât de priceput n-a fost în stare să-și nimerească propriul gât.