„Ka mate, ka mate”. (Pe românește, „mor, mor”.) „Ka ora, ka ora”. (Pe românește, „trăiesc, trăiesc”.) Așa începe ritualul Haka, înainte ca All Blacks să se transforme în miriapod, zid, evantai sau tăvălug. Dansul tribal l-a vrăjit până și pe James Joyce, care i-a făcut loc în „Finnegans Wake” după ce All Blacks își nivelaseră adversarii într-un turneu european din anii douăzeci. Era pe vremea când corectitudinea politică încă nu virusase lumea, iar gesturile abrupte ale ritualului nu strecurau în mintea nimănui ideea măcelului. În 2005, când a apărut „Kapa o Pango”, varianta hard a lui „Ka Mate”, mulți și-au murmurat nemulțumirea: Nu se poate, e instigare la violență, e provocare în toată regula. Însă, indiferent de formă, războinic sau doar viril, Haka nu e numai prefața unui joc, ci și a unei filozofii. Crescut din sâmburi maori, ritualul neo-zeelandez vorbește de fapt despre apartenență, identitate și coeziune. El nu-și propune paralizarea sau anesÂtezierea adversarului. Haka fructifică pur și simplu un trecut din care face pat pentru prezent. Atitudinea partenerului de întrecere variază, la rândul ei, între indiferență jucată, ironie și sfidare. Singurul căruia i-a ieșit pasiența ignorării a fost David Campese, care a dus cândva Australia spre victorie în fața lui All Blacks după ce în timpul ritualului își făcuse de lucru la echipament, refuzând astfel spectacolul inaugural. Ceilalți nesocotitori și-au plătit refuzul de-a sta cu fața la Haka prin înfrângeri dureroase.
Brazilia și Argentina rugbiului All Blacks a câștigat Bledisloe Cup și Tri Nations sâmbătă, cu exact o lună înainte de începerea Cupei Mondiale. Doping psihologic? Posibil, dar nu garantat. All Blacks au pețit și în alte rânduri titlul suprem prin victorii în Tri Nations, pentru ca la final să se întoarcă acasă cu mâinile goale. Și mai e ceva. Noua Zeelandă și Australia sunt percepute, de la o vreme încoace, drept Brazilia și Argentina rugbiului. Și tocmai aici stă întinsă capcana. În fotbal, Brazilia și Argentina se uită mereu spre finala de Cupă Mondială pe care sunt convinse că n-o pot juca decât împreună. Urmarea? Ambele ies pe parcurs, cum s-a întâmplat nu mai departe de anul trecut, în Africa de Sud. Ca să evite pericolul pe care‑l poate isca îndrăgostirea de sine, Noua Zeelandă și Australia trebuie să iasă din gogoașa confortabilă, dar înșelătoare a supremației teoretice și să nu piardă din vedere Anglia, Franța și chiar Argentina. Rugbiștii lui All Blacks țin minte, fără îndoială, gafa de arbitraj care i-a eliminat cu patru ani în urmă. Compresorul negru declanșat de Dan Carter și condus de Richie McCaw, Ma’a Nonu sau Piri Weepu e somat de presa neozeelandeză să spele necazul din 2007. Va conta prea puțin ce fel de Haka vor vedea spectatorii, cu sau fără trecerea degetului de-a latul beregatei. În fond, All Blacks nu fac decât să simuleze dezmembrarea. Menirea lor adevărată e să conserve onoarea și bărbăția. Să iasă pe teren gata să joace orice rol, de la docher la muschetar. Și să insufle curaj unei lumi căreia îi e din ce în ce mai frică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER