Miercurea trecută, ProSport a publicat o fotografie care ar merita un premiu. În ea, un Vasile Avram preocupat își deschidea brațele pentru primirea la sân (la sânul lui Avram, firește) a unui Marius Avram confuz și doborât de efort. Fiul părea proaspăt salvat de la naufragiu, tatăl afișa îngândurarea care însoțește de obicei pașii greșiți. Dar nu aici trebuie căutat miezul fotografiei, ci în a treia mână care se ivește în tablou. Deși mângâie părintește creștetul fiului, mâna aceea nu e a părintelui. Ea nu oferă prețuire pentru o faptă bună, ci mai degrabă o binecuvântare venită de deasupra ierarhiilor, meritelor și competenței. E binecuvântarea sistemului. A unei „piovra” cu toate tentaculele active, care nu ezită să premieze frauda chiar și atunci când se preface a o sancționa. Mâna ocrotitoare trimite un mesaj pe care-l pot descifra până și ultimii candizi din fotbal: suntem aici și lucrăm în continuare așa cum știm. Degeaba vă văicăriți, degeaba ne înfigeți degete acuzatoare în piepturi, degeaba sperați. Vom pune muzica și de-acum încolo, iar voi veți cânta după muzica asta sau veți ieși din scenă.
„În prim-plan, viața este o dramă; în plan general, ea devine comedie”, a spus cândva Charlie Chaplin. E greu de citit planul de acțiune pus la cale de Vasile Avram în lumina acestui panseu. El nu adună destule elemente nici pentru comedie, nici pentru dramă, însă propune un demers în care se ghicesc garanțiile eșecului. Demersul se numește reforma prin răzbunare. Altfel spus, dacă tot nu mai avem vedete, măcar vendete să avem. Vasile Avram transformă răfuiala în instrument de lucru și plata polițelor în filozofie de viață. Având dibăcia de a-și cosmetiza revanșele, el se folosește de țapi ispășitori pentru a lovi în dușmanii personali. Georgian Ionescu e, din acest punct de vedere, o apariție oportună pentru Vasile Avram. Retrogradarea lui – corectă, nu-i vorbă – oferă pretextul pentru mazilirea juniorilor Crăciunescu și Constantin, ambii cu destule meciuri făcute praf, însă penalizați în realitate pentru vina de-a fi băieții taților lor. Cum arată aluatul uman al cuiva care se răzbună pe părinți pedepsindu-le copiii nu-i greu de constatat.
Însă lucrurile nu se opresc aici. Reforma Avram nu poate produce nimic bun câtă vreme oferă credit lui Radu Petrescu, autorul câtorva arbitraje scandaloase în ultimele două campionate. De acord, Teo Crăciunescu e un încurcă-lume și nu are nici o zecime din zestrea arbitrală a tatălui. De acord, Augustus Constantin trebuia pedepsit încă de anul trecut. Dar înlocuirea oricăruia dintre ei cu Radu Petrescu arată că de fapt reforma nu e reformă, ci o simplă cotonogeală mascată. Și totodată o încurajare a clientelismului care a făcut ca fotbalul nostru să-și piardă pe rând anvergura, valoarea și echipa națională. Mai mult, promovarea pe lista FIFA a lui Valentin Avram semnalează, o dată în plus, că ne-am împotmolit în feudalism dinastic și într-o gândire de căpetenie tribală. Singura noastră consolare e de resort demografic. Prin urmare, să fim fericiți că Vasile Avram nu are șapte băieți. Și că mai trebuie să treacă timp până când nepoții lui vor ferfeniți meciuri pentru a fi apoi promovați în regim de urgență, în vreme ce mâna din fotografie le va ciufuli asigurător zulufii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER