Se întâmplă uneori să vezi mai bine cu ochii închiși. Se întâmplă uneori ca pleoapele să pună lacăt pe iriși, dar ecranul minții să fie îmbăiat în lumini la care ceilalți n-au cum să ajungă. Se întâmplă uneori să cânți în gura mare, chiar dacă nu ai voce de tenor și liceul de muzică la zi. Se întâmplă uneori să te retragi un minut din tumultul lumii, să rămâi cu materia caldă a nădejdilor tale, cu sângele care-ți curge prin vine, cu pulsul care-ți cronometrează viața, cu visul pe care destinul părea să ți-l fi refuzat cândva. Se întâmplă multe în pragul unei semifinale de campionat european, mai ales când corul de experți ai fotbalului nu încetează să asigure publicul că da, nicio grijă, finala va fi Spania – Germania.
Înainte de Italia – Anglia, Gianluigi Buffon cântă „Fratelli d’Italia” cu ochii închiși, ceea ce înseamnă că vede o sumedenie de lucruri. Ce anume? Nu știm. Putem doar să bănuim. Poate că se gândește la Carrara natală, unde, înaintea lui, s-a născut și a învățat să meargă Giorgio Chinaglia, mort cu nici trei luni în urmă. Poate că-și cheamă în ajutor părinții, un aruncător de greutate și-o aruncătoare de disc. Poate că își revede meciul de debut în Serie A, la șaptesprezece ani, într-un Parma – Milan 0-0 în care le-a trântit poarta în nas lui Weah, SaviceviĂ, Donadoni, Albertini, Baggio și Lentini. Poate că-și aduce aminte că a fost declarat de opt ori cel mai bun portar al campionatului italian. Sau poate că pur și simplu se instalează într-o transă anticipativă. Și i se arată fie șutul lui Glen Johnson din minutul 5, fie stângul lui Ashley Cole de la departajare.
Și chiar dacă nimic din toate astea nu e adevărat, există ceva care se vede și se aude cu ochiul liber. „Fratelli d’Italia” e de fapt varianta coral-patriotică a lui „Ti amo”, o serenadă fără gondolă și balcon, un urlet dintr-o inimă ștampilată cu dragoste pentru cerul, muzica, istoria, flacăra, arta și duhul Italiei. E caraghios, e ridicol, e patetic? Nu cred. Italia e în criză, iar Italia fotbalistică în dialog cu procuratura. Sigur, o știe oricine. Însă aici, în varianta Buffon a lui „Fratelli d’Italia”, portarul spune lumii două lucruri. Primul: că toate formele de exprimare a iubirii și toate destinatarele ei sunt la fel de frumoase. Al doilea: că niciodată nu poți să dai note la purtare locului unde-ai venit pe lume, țării care ți-a asigurat o parte a identității. Italia se răsucește în convulsii economice, închide fabrici și deschide dosare cu mafioți. Dar Italia înseamnă Roma, iar Roma înseamnă, printre altele, Panteonul și Columna lui Traian. Ambele construite din marmura nobilă pe care oamenii au smuls-o din măruntaiele Carrarei lui Buffon. Ambele în picioare. Ambele eterne.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER