Lăsați orice speranță

Poți să ai un campionat bun și arbitri slabi? Dacă ești Anglia,
poți. Poți să ai un campionat bun și arbitri incorecți? Dacă ești
Italia, poți. Poți să ai un campionat bun și arbitri răzbunători?
Dacă ești Spania, poți. Ce faci însă când te numești România?
Elementar, dragul meu Watson: ai un campionat slab și arbitri
jalnici. Fotbalul din România nu poate fi bănuit de însănătoșire
câtă vreme doctorii lui provin din măcelari. Oricâte paradoxuri ar
suporta nația asta care învață să se urască pe sine mai abitir
decât pe alții, vine un moment când trebuie pus punct. N-ai voie să
lași dreptatea pe mâna strâmbilor, după cum n-ai voie să faci la
nesfârșit haz de necaz. A se ține minte: umorul te salvează numai
dacă nu te îngroapă.

Arbitrajul românesc oscilează între partizanat, neatenție,
incompetență, prostie și corupție. Cine a crezut că, odată cu
evacuarea lotului Corpodean-Bogaciu-Martiș, lucrurile vor arăta mai
bine și-a deconspirat candoarea. Oricând se vor găsi urmași în ale
fraudei, practicanți ai mistificării, conștiințe de închiriat.
Oricând vor apărea o mână care să înmâneze plicul și o alta care
să-l dosească, promițând servicii prompte, fără marjă de eroare.
Fotbalul din România se îneacă în smârcuri nu doar din cauza lipsei
de calitate a jucătorilor, ci și fiindcă arbitrii redescoperă
voluptatea măsluirii. Mai mult, ei știu că pedepsele primite de la
șeful CCA sunt simbolice și au doar menirea de-a astâmpăra setea de
sânge a presei și a prăduiților care-și cer dreptatea.

Meciurile din ultimele două etape mustesc de boroboațe și
ticăloșii. Momentul de uitucenie al lui Teo Crăciunescu de la
Sportul – Poli e de-a dreptul simpatic prin comparație cu vicierea
iscălită de asistentul Ion Onicaș la „U” Cluj – Gaz Metan. Însă
chiar și Onicaș devine brusc onorabil dacă-l pui alături de
Georgian Ionescu și Radu Petrescu, doi inși care, în ciuda
relativei lor frăgezimi biologice, au în spate un lung șir de
meciuri ferfenițite. Căutați în arhive și veți descoperi că
Georgian Ionescu a jucat destule roluri de pistolar în westernurile
din campionat. În cazul lui Radu Petrescu, singura care-i poate
umbri reaua intenție e aroganța. Cine l-a văzut punând umărul
sâmbătă la îngroparea Unirii Urziceni își va aminti, fără îndoială,
de felul cum și-a bătut joc de meciul Sportul – CFR, de scăpările
teleghidate de la FC Vaslui – Astra, ba poate chiar și de acel Poli
– FC Vaslui de anul trecut, când cu hențul de gol al lui Costly. Ei
bine, luna trecută, într-un interviu de mare intensitate lacrimală,
care poate fi citit doar cu batista în mână pe site-ul arbitri.ro,
Radu Petrescu își susține examenul de fățărnicie și îl ia cu zece,
rostind fără bujori în obrăjori următoarea frază: „Trebuie să
plecăm de la premisa că a fi arbitru este echivalent cu a fi un om
de onoare, un om cinstit.” La final, un amănunt: Radu Petrescu e
absolvent al unei facultăți de drept. Și o sugestie: revedeți,
rogu-vă, mizeriile de arbitraj ale debutantului Florin Miron la
Steaua – Unirea Urziceni, sub privirile supervizorului – cucu! –
Vasile Avram. Veți descoperi un om care tocmai și-a proclamat
disponibilitatea.