Mândru de voi, vă mulțumesc

„Fată de caro
Sub cer indigo
Să-mi spui încotro
Foc ardea.”
(Phoenix – Mica țiganiadă)

De multe ori e greu să te ridici la înălțimea unei culori. Chiar
și în zilele când ți se pare c-o faci, există exigențe care
depășesc meciul și etapa. Iar trădarea unei culori seamănă cu
abandonarea unui drapel de luptă. Comportamentul trebuie să
însoțească mătasea care flutură, nu s-o compromită. E nevoie aici
de o stăruință a cavalerismului pe care la ora asta o găsești mai
degrabă în romanțuri și în codurile de bune maniere. Mai e nevoie
de o anume seninătate în fața destinului și de puterea de-a accepta
că vine o zi (sau vin mai multe) când celălalt e mai bun. Când se
întoarce acasă cu prada, lăsându-te să-ți cauți de drum amărât, cu
praf în gură și pe tălpi.
Când culoarea desprinsă din tabloul cromatic e violet, lucrurile se
mai complică un pic. Violetul nu trebuie târât în glume electorale,
asortat zilelor de joi, flăcărilor paranormale și cravatelor de
politicieni. Avem de fapt sub pupile culoarea regilor, ceea ce nu
înseamnă automat putere și trufie, ci în primul rând eleganță,
noblețe și gust rafinat. Apostolii în odăjdii violete din poezia
lui Bacovia dorm melancolic în manuale. Dar apele acestei culori se
înfioară mai departe, mișcate de semeția unui gând sau de patima
unei iubiri. Mai simplu spus, trebuie să știi să te ridici la
nivelul culorii care-ți tutelează soarta.
Și cu asta ajung la voi. La felul cum v-ați impregnat până la
ultima celulă de culoarea asta nobilă. V-am văzut și alaltăieri,
așa cum am făcut-o în fiecare etapă. Știu, au fost zile când ați fi
preferat să fiți oriunde, numai la fotbal nu. E inuman să-i ceri
cuiva să aibă chef de meciuri de două ori pe săptămână. E
nepoliticos să te aștepți la lucruri înălțătoare sub ploi, pe
zăpușeală sau pe gheață. Fotbalul nu-i o ocupație pentru
meteosensibili. De acord, dar un strop de indulgență nu strică
nimănui, mai cu seamă în lumea asta plină de justițiari plini pe
dinafară și goi pe dinăuntru. Iată de ce mă simt mândru de
contemporaneitatea cu voi. Pentru felul cum ați pus suflet, pentru
ambiție, rezistență și tonus. Pentru insistența de-a crede până la
capăt, chiar când totul părea potrivnic. Pentru estetica voastră
niciodată în suferință, pentru atâtea și-atâtea unduiri,
driblinguri și combinații pe traseul miercuri-duminică-miercuri.
Pentru euforia de după golul marcat și pentru demnitatea de după
golul încasat. Pentru talentul de-a produce un pastel și-un poem la
fiecare etapă. Pentru arta de-a fi pe rând lac, pârâu, șuvoi și
cascadă.
Pentru toate acestea, vă mulțumesc cu mândria celor care-și
testează afinitățile la greu.
Rândurile de mai sus se dedică suporterilor lui Poli Timișoara – cu
precădere celor care au reînvățat geografia în trenuri, mașini și
autocare. Tot ce vine după această frază se dedică echipei și celor
care au condus-o sau au avut impresia că au condus-o.