Decorul a fost același la Râmnicu Vâlcea, fiindcă fiecare fapt de sport e dator măcar cu o constantă. Publicul și-a păstrat incandescența și n-a căzut în capcana pretențiilor extreme. În multe birouri de multinațională, un slogan cu pendulare între ironie și fanatismul așteptării împodobește pereții șefilor: „Fiți rezonabili, cereți imposibilul”. La Vâlcea, sloganul n-a avut căutare, deși tot despre o multinațională e vorba și aici. Oamenii din sală, dedați de ani în șir acelorași ritualuri, știu mai bine ca noi că nicio pasăre nu zboară la aceeași înălțime toată viața și că totul se reduce la vreme, curenți și pericole. De aceea nimeni nu s-a crispat după prima jumătate de meci, de aceea steagurile nu și-au încetinit fluturarea. Publicul a avut suflet și a pus în imediata lui însoțire mintea. Mintea care pricepe că perfecțiunea non-stop e o himeră vinovată, un lux inaccesibil.
Ce s-a întâmplat după pauză în Oltchim – Itxaco a confirmat, cu forța ecoului în tunel, intuiția și inteligența asistenței. Minții publicului i-a răspuns, cu întreaga splendoare a revoltei, mintea jucătoarelor. Cum? Cu un portar căruia i-au mai crescut în vestiar două brațe și trei picioare și cu o extremă, Elisei, aflată la unul dintre cele mai consistente meciuri din ultimii cinci ani. Dar n-a fost numai asta. Oltchim a fost silită să câștige mai cu seamă de inteligența bulversantă a lui Yeliz Özel (foto), o conducătoare de joc capabilă să sfărâme cătușele tacticii și să urce pasa și golul în foișorul artei. Și ce bine că a fost așa. Ce bine că weekend-ul fără Real și Barcelona le-a dat oamenilor prilejul să se mute de la Özil la Özel și să transfere handbalului complimentele, patima și suspinele rezervate îndeobște fotbalului.
Pe CNN sau pe posturile românești, faza zilei înseamnă, în nouă cazuri din zece, ratări amuțitoare, boacăne comice sau conflicte în care arbitrul scoate pistolul de la ciorap. Poate că miradorul sportului mondial se va aținti pentru câteva secunde – trei, nu mai multe – asupra minutului 46 al meciului de la Râmnicu Vâlcea. Episodul are simplitatea înaltă care izvorăște din frumusețea unei minți bine folosite. Yeliz Özel prinde o minge pe contraatac, își vede adversara lipită de tricou, se înalță, face o piruetă de patinator, își trece mingea dintr-o mână în alta și o propulsează sub bară. În cuvinte, povestea sună plat. În imagini, ea capătă culoare și sens. Ce-a urmat – goÂluri cu schimbări de picior, pase pe la spate, aruncări de pe picioare – ține de frenezia solistului care, simțindu-se în zi de grație, bisează la nesfârșit, nelăsând publicul să se așeze la loc. Și poate că, admirând părintește ghidușiile lui Özel, Radu Voina și-a adus aminte de anii când prelua de la Cristian Gațu nu doar rolul de coordonator, ci și obligația de-a îmbujora jocul. De-a scoate din sipet instrumentele seducției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER