Negustor pe două roți

Când nu intrigă lumea, își duce zilele într-un studio din Mitry-Mory, la vreo douăzeci și cinci de kilometri de Paris. Măsoară un metru cincizeci și doi, cântărește cincizeci și unu de kilograme. Trăiește singur, își gătește singur, își face curățenie singur. Conduce o mașină mică și banală, în rarele situații când nu preferă bicicleta. A, uitasem: peste mai puțin de două luni va împlini o sută unu ani.

Robert Marchand, căci așa îl cheamă, s-a deprins cu superlativele și cu etichetele. E un personaj iconic, căruia presa i-a spus, pe rând, „caz”, „legendă” „apostol al cumpătării” sau „triumf al igienei de viață”. Palmaresul lui pe două roți și-un ghidon cuprinde opt curse Paris-Bordeaux, patru curse Paris-Roubaix și douăsprezece „Ardéchoises” (trasee pline de suișuri și coborâșuri, cu plecarea din satul Saint Félicien, unde primarul dă startul în fiecare miez de iulie, din fața unei biserici din secolul al unsprezecelea). Prin februarie, Robert Marchand s-a dus în Elveția, unde a stabilit un nou record mondial de cicloviteză pentru veterani (24,251 km pe oră). Iar cu patru zile în urmă a ajuns la Lyon și a îmbunătățit recordul de viteză la aceeași categorie de vârstă pentru suta de kilometri. Timpul înregistrat: 4 ore, 17 minute, 27 secunde.

Marchand a fost pompier, a iubit boxul și a dus o viață ca un manifest antiexces, indiferent dacă a fost vorba de femei, alcool sau nopți pierdute. Cine l-a întrebat de cheia succesului a primit un răspuns scurt: „Pun întotdeauna un strop de miere în apă”. Fotografiile făcute înainte de cursa de la Lyon arată un bătrân minion și hotărât, cu o musculatură a picioarelor absolut incredibilă. În franceză, „marchand” înseamnă „negustor”. E, desigur, un joc al predestinării în numele acesta, fiindcă bătrânul de o sută unu ani a deprins cum puțini se pricep s-o facă mecanismele comerțului cu viața. Fiți convinși, are și acum în cămară câteva sticle cu vin roșu, iar în frigider o bucată de brânză din belșugul sortimentelor franceze. În schimb, probabil că dulăpiorul cu medicamente e slab aprovizionat. Ceva împotriva răcelii și cam atât.

Poate că tocmai de asta ieșirile cu bicicleta ale lui Marchand fac vâlvă atât de repede. Robert Marchand pedalează fără proptele farmacologice, fără ajutoare care te ridică astăzi ca să te coboare mâine. Într-un sport răvășit de dopaj, el se prezintă cu zestrea fizică și mintală pe care a știut să și-o păstreze neatinsă. Sigur, filozofii au conchis că fiecare om poartă în buzunar condamnarea la moarte încă din clipa nașterii. Așa o fi, spune Marchand, dar atunci de ce să nu amânăm cât mai mult împlinirea sentinței?

Și mai e ceva. Un element volatil și impalpabil, greu de obținut și cu neputință de măsurat. Fericirea. Pe drumurile Franței, pe velodrom sau în studioul din Mitry-Mory, Robert Marchand e un bătrân fericit. Pe data de 26 noiembrie 1911, neurologul Alfred Ernest Jones, viitorul biograf al lui Freud, îi scria acestuia despre problemele pe care le avea acasă. Cea mai importantă i se părea nefericirea soției, care se răsfrângea tot mai mult și asupra lui. Știți când s-a născut Robert Marchand? Pe 26 noiembrie 1911.