Sloganul „La Timișoara se iubește, nu se discută”, preluat cu sau fără copyright de la AS Roma, trebuie adaptat vremurilor. Formula optimă pare a fi „La Timișoara se iubește și se discută, dar nu se joacă fotbal”. FC Timișoara trăiește în captivitatea propriilor idei false. Una dintre ele e invincibilitatea din campionat, care ar dovedi, vezi Doamne, valoare și constanță. Nimic mai neadevărat. Admițând prin absurd că o echipă ar încheia campionatul cu 34 de egaluri din tot atâtea meciuri, ea ar fi tot neînvinsă, însă ar ocupa la final – ghinion! – locul 13.
Bunăoară, Oțelul Galați are două înfrângeri, dar a strâns cu patru puncte mai mult decât Timișoara, semn că autocontemplarea galeș-cochetă a bănățenilor e consecința statisticii și nimic altceva. În fond, cât de mândru poți fi că ai făcut egal cu Astra, FC Brașov, Universitatea Cluj, Gaz Metan și Gloria Bistrița? O altă vorbă fără acoperire se leagă de vârsta fragedă a echipei. Cuvântul „proiect”, o vocabulă care în România de azi descrie deopotrivă impostura și performanța (și Adina Barbu are proiecte, ca să nu mai vorbim de Tarky sau Nikita), a făcut carieră la Timișoara în compania cuvântului „tinerețe”. Miza pe elanul juvenil a apărut în toate mesajele șefilor timișoreni la începutul campionatului. În cazul ăsta, nu e clar ce caută în echipă Burcă și Tameș, ale căror raporturi cu fotbalul au încetat demult. Sâmbătă, în fața unor resturi de echipă ialomițeană, Burcă s-a distins prin câteva faulturi neghioabe, iar Tameș prin două șuturi – unul cu 20 de metri peste poartă, altul cu 15 pe lângă.
În ceea ce-l privește pe Cosmin Contra, el e protagonistul unui bucluc pe care singur l-a creat: e antrenor când joacă și jucător când antrenează. Mai precis, nu e nici una, nici alta. Prezența lui pe banca unei echipe care, teoretic, vrea campionatul e greu de acceptat și imposibil de explicat. Antrenorul Contra e o convenție de regulament, o superstiție locală și un farafastâc de protocol. Până la urmă, cineva tot trebuie să stea pe scaunul tehnicianului. Și-atunci, de ce nu el? Hmm. Chiar așa? Ce argumente îl recomandă pe Contra pentru o asemenea funcție? Cum arată trecutul lui în antrenorat? Ce idei are? Și cum își poate dovedi flerul, tactul și iscusința pedagogică?
Faptul că FC Timișoara joacă șters e o supărare județeană. Faptul că, jucând așa, ea ocupă un loc pe podium devine problema întregului campionat, dezvăluindu-l în deplina lui mediocritate. Înainte să invoce arbitraje ostile și forțe oculte, Timișoara trebuie să se uite în oglindă și să roșească. Flacăra violet, adevărata flacără violet, nu mai arde ca altădată și se pregătește să cedeze locul unei veioze de la IKEA. Adevărul trebuie spus fără înconjur, fiindcă sugestiile oferă alibiul neînțelegerii. Iar adevărul e acesta: FC Timișoara de acum e o non-echipă fără antrenor, care practică non-fotbalul și riscă să-și piardă publicul hrănindu-l cu minciuni. Nu am văzut de mult echipă care să paseze atât de prost, să se apere atât de ridicol, să gândească atât de puțin pe teren și să joace atât de plicticos. Cât despre decalajul dintre pretenții și performanță, el se vede în fiecare săptămână. Cine vrea să ajungă în fruntea clasamentului bizuindu-se pe Chiacu, Cisovsky cel din acest an și Helder trăiește divorțat de realitate. Priviți ultimele meciuri ale Timișoarei (vă îndeamnă un trist suporter al ei). Nu veți vedea nimic. Absolut nimic. Nici fotbal, nici onoare, nici remușcări. Iar din nimic, se știe, nimic răsare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER