Nu poți ridica statui din mămăligă, nici blocuri cu fundație din vată. O știm și-o repetăm, cu siguranța parșivă pe care-o produc formulele mestecate la nesfârșit de alții. Englezii sunt perfizi, francezii contrariază, italienii se disting prin gureșenie și așa mai departe. Fabricile de calapoade etnice nu omit pe nimeni. Fiecare țară, nație sau popor are o ștampilă care reflectă felul cum o văd vecinii, prietenii, dușmanii și înțelepții cu program stabil. Când spui „Croația”, de exemplu, nu trebuie să cauți prea mult cuvântul însoțitor. El îți iese de pe buze sau din condei cu promptitudine pavloviană. Iar cuvântul, s-a stabilit de mult, e „dârzenie”. Croații sunt dârji, de la regele Tomislav la Josip Jelacic și de la Josip Broz Tito la Goran IvaniÅ¡evic. Poți să-i bați, dar nu le poți frânge spinarea. Îi cucerești, dar nu-i supui. Croații din manuale sunt falnici, virili și porniți într-o permanentă cruciadă a onoarei.
Săptămâna trecută, cincizeci de minute de abandon au curentat această formă de delir triumfalist-mitizant. Cremenea a devenit piftie, sub acțiunea unei baghete cu rază lungă de acțiune. Pe stadionul Maksimir din Zagreb, unde, se știe, oaspeții se înfioară cocoșați de vuietul publicului și nu mai nimeresc să pună stângul după dreptul, Olympique Lyonnais a pompat cât a fost nevoie în poarta lui Dinamo. Șapte goluri în patruzeci și șapte de minute, după ce în minutul 43 croații aveau 1-0. Tăvălugul bănuielilor s-a oprit direct pe bombeurile lui Michel Platini, mai ales că tot atunci Borussia Dortmund adormea în ghete acasă și-o lăsa pe Olympique Marseille să revină de la 0-2 la 3-2. Două echipe franceze renășteau subit, în cârdășie cu doi parteneri de întrecere pe care-i puteai bănui de orice, numai de necinste nu. Întrebată de sănătate, UEFA a promis să întreprindă cercetări pentru depistarea eventualelor fraude, și asta după discuții cu reprezentanții caselor de pariuri. Faptul că fundașul croat Domagoj Vida a fost fotografiat ieșind dintr-o agenție de pariuri cu o zi înainte de meci n-a trezit bănuieli celor care caută adevărul sperând să nu-l găsească. Și oricum, nu e prima dovadă că UEFA are umor. Ralierea cu pariorii pentru purificarea fotbalului e un demers comparabil doar cu conlucrarea dintre lupi și oi pentru o mai bună apărare a stânelor.
E acest Dinamo – Olympique Lyonnais primul caz de violare a moralei din sport? Nici vorbă. Istoria fotbalului mustește de târguri, învoieli și complicități sonore. Argentina – Peru 6-0, așa-zisul meci al grâului de la CM din 1978, e doar un exemplu. Farsa de tip neo-Anchluss RFG – Austria 1-0 de la CM din 1982, un altul. Lista e obositor de lungă și deprimant de democratică. Demnitatea națională, tiparele de comportament, ideologia, orgoliul de competiție și recursul la etică nu valorează nimic în fața cecului sau a plicului. La tejgheaua tranzacțiilor, lumea se comportă cam la fel: nemții seamănă cu argentinienii, ciprioții cu bulgarii, tadjicii cu olandezii. Fotbalul devine pretextul unor ieșiri întâlniri în aer liber și paravanul unor infamii lucrative. Sportul în general deraiază cu zgomot. Ivit pe lume ca să scoată ce e mai bun din om, el sfârșește prin a-i arăta limitele. Nu trupești, ci morale. Nimic nou, până la urmă. Oscar Wilde a spus-o mai bine ca toți, cu zâmbetul lui de răsfățat al saloanelor: „Rezist la orice, în afara tentațiilor”. Ă‚știa suntem, așa arătăm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER