Popoarele încep în epopei și sfârșesc în elegii, spune Cioran într-un eseu despre Franța. Sigur, nu e vorba despre Franța lui Michel Platini, ci despre o țară scoasă din imediatul fotbalului și proiectată pe ecranul ideilor. Țara inteligenței dantelate și a saloanelor, țara stilului și a „cafard”-ului (o formă de plictiseală tradusă de Cioran prin „clipă năpădită de vid”), țara în care un neadevăr bine spus e preferabil unui adevăr rău formulat. Probabil că Platini nu l-a citit pe Cioran, după cum Cioran probabil că n-a auzit de Platini. Și totuși, pronosticul filozofului despre începutul și sfârșitul popoarelor poate contamina, azi mai mult ca oricând, viața cluburilor de fotbal silite la fair-play financiar. Dacă declarațiile din ultimele zile ale lui Platini au acoperire, o serie de coloși ai mingii riscă să intre într-un ofsaid din care le va fi teribil de greu să revină.
La urma urmei, Platini cere un lucru de bun-simț în orice gospodărie de pe glob: să nu cheltuiești mai mult decât ai. În aparență, nimic mai firesc. Greutatea începe când consorțiile și miliardarii din fotbal tratează somațiile lui Platini ca pe niște simple piruete retorice. Și cum fotbalul face parte din viață, primul reflex al celor vizați e eludarea. Cum facem să ocolim? Iată întrebarea pe care și-o pun cei cărora li se adresează Platini. Aici apare în toată splendoarea ei contabilitatea inventivă, o noțiune cu largă trecere inclusiv în România. (Țineți minte anecdota cu concursul pentru un post de contabil. Câștigătorul este cel care la întrebarea patronului – „Cât fac doi și cu doi?” – răspunde: „Cât vreți să facă?.)
Dar asta nu e singura problemă a lui Platini. Fost jucător de-o eleganță comparabilă cu a hainelor de seară de la Comédie Française, șeful UEFA trebuie să-și probeze acum forța propriilor declarații. O misiune ingrată, câtă vreme instrumentele de cântărire și sancționare nu sunt aceleași pentru toate cluburile. Pedepsind-o drastic pe Györ, de pildă, și rezumându-se la încruntări de fațadă spre PSG sau Manchester City, Platini dă temei școlii de gândire care observă că justiția nu e totuna cu dreptatea. Și că la UEFA se citește pe rupte din Orwell („Toate animalele sunt egale între ele, dar unele sunt mai egale”). Mai rău, Platini stă acum între ciocanul principiilor și nicovala intereselor. Pe de o parte, el amenință cu excluderea din competițiile europene cluburile care cheltuiesc cu nesăbuință și fără acoperire. Pe de alta, se uită cu sfială la Zenit Sankt Petersburg, care tocmai a încălcat consemnul, pentru bunul motiv că sponsorul ei, Gazprom, a devenit partenerul oficial al Ligii Campionilor. Spre a nu mai vorbi de Anji, care licitează sălbatic în virtutea așa-numitei conștiințe a impunității. Căci fiind vorba de o formație încredințată actualului patron de însuși președintele Daghestanului și forțată să demonstreze armonia și stabilitatea unui petic caucazian unde pericolul e de fapt la el acasă, echipa lui Eto’o și Hiddink știe că nu va păți nimic, oricât de sonore ar fi avertismentele dinspre UEFA.
Ghiftuindu-se la praznice și gata oricând să decerneze un trofeu sub reflectoare, Michel Platini se află totuși într-o postură extremă. Dacă își va impune punctul de vedere, va fi acuzat că se pune de-a curmezișul dezvoltării. Dacă va pierde, va fi bănuit de complicitate cu cei puternici, iar toate vorbele aspre la adresa celor care cheltuie sfidând și sfidează cheltuind vor deveni platinitudini. E destul de mult întuneric în acest destin, mai ales pentru cineva care a inventat pasa luminoasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER