Steaua și Sahara

„Succesul e un deodorant foarte eficient; el înlătură mirosurile
grele ale trecutului.” Liz Taylor a spus-o cu aura solomonică pe
care o vedem întrupându-se uneori deasupra celebrităților. Și cum
Franța nu putea să rămână datoare la vorbe de duh, hop și Coluche,
cu zâmbetul lui parșiv: „E simplu să fii inteligent. Te gândești la
o idioție și spui exact opusul.” Ce caută aceste două citate
împreună? Ce încearcă ele să descrie? Nimic altceva decât raportul
dintre trecut și prezent sau – teren minat – relația dintre reușită
și eșec. Sunt inteligența și succesul complementare? În plan
individual, nu neapărat. E plină lumea de proști împliniți.
Lucrurile se schimbă însă când vine vorba de o echipă. În cazul
ăsta, inteligența e facultativă (ba chiar inutilă) doar într-un
sistem dictatorial, când totul se decide cu un pumn trântit în
masă. Acolo nu e nevoie nici de valoare, nici de suplețe, nici de
migală. Ajunge un ucaz, e suficientă o sprânceană ridicată.

Într-o lume normală, ideile trebuie ajutate să înflorească. Așa
a fost mereu, de la inventarea roții, a tiparului sau a
computerului. E nevoie – ce loc comun! – de răbdare, încredere și
oameni pricepuți. E nevoie de o minte care să nu relativizeze și să
nu distrugă. Cine îngrașă ogorul ideilor doar cu istericale,
răzgândiri și teribilism patologic invită furtuna în hambar. Bunul
plac e un prost conducător de succes. Suficiența și îngâmfarea
cocoșească devin sigilii ale ratării. Steaua din meciul de
alaltăieri n-a fost un accident, ci o consecință de neocolit,
oricât s-au străduit diverse Casandre de iarmaroc să convingă lumea
că laptele e negru și că Soarele se învârte în jurul Pământului. De
la primele poezii ale copilăriei, așteptăm de la stele să
strălucească și să lumineze. Ei bine, de câțiva ani Steaua nu mai
are cum să-și respecte fișa de post. Steaua lui Levi (oare până
când?) e mată și provoacă fie tristețe, fie uragane de ironii.
Jocul ei stă sub o pătură de mătasea broaștei și sub sceptrul unui
diletant feudal. Sub ochii ațintiți asupra ei cresc cearcănele unei
așteptări mereu înșelate.

În condițiile astea, e nepotrivit și nepoliticos să mai vorbești
de jucători, antrenori sau public. Jocul de-a Dumnezeu al unui om
pune în primejdie tot ce apare sau rămâne vremelnic în jurul lui.
Steaua n-a pierdut doar meciul cu Oțelul, ci în primul rând
prilejul de-a pleca în căutarea propriei identități. Liz Taylor nu
mai trăiește, dar dacă s-ar fi aflat printre noi duminică seara,
poate că ar fi spus ceva despre deodorantele proaste care înlătură
mirosurile bune ale trecutului. Cât despre Coluche, probabil că ar
fi ricanat conform obiceiului. Ne-ar fi făcut cu ochiul și ne-ar fi
povestit despre pricepuții care cumpără nisip la cinci luni după ce
li s-a lăsat în grijă Sahara.