O sugestie: să nu ne lăsăm narcotizați de ideea că luxemburghezii sunt doar niște burghezi de lux. Sunt mult mai mult de-atât. Dețin arta deghizării subtile și dispun de o perfidie care face din Iago un om de o franchețe izbitoare. Simulează diletantismul, doar-doar și-or convinge adversarul să-și trimită vigilența la culcare. Se legitimează cu bună știință la echipe de care n-au auzit nici fondatorii lor, mizând mișelește pe neatenția partenerilor de întrecere. Dacă-i cauți, îi vezi risipiți care pe la Differdange 03, care pe la Etzella Etterbrück, care pe la Kongsvinger. Ca să nu mai spun că, de la o vreme încoace, își găsesc noi locuri unde stau la pândă cu o răbdare asiatică: Fola Esch, 72 Erpeldange, Swift Esperange, Progrès Niedercom.
Până și selecționerul lor, altminteri onorabilul domn Luc Holtz, și-a început cariera de fotbalist unde credeți? La Barcelona? Aș! La Inter? Nț! La Manchester United? Nici vorbă! La Montceau-les-Mines, pepinieră vestită de-a lungul și de-a latul planetei pentru promoțiile ei de genii neîncorsetabile.
Elimpede pentru oricine că Luxemburgul vine la Piatra Neamț cu gânduri necurate. Credeți că s-au autointitulat întâmplător „Leii roșii?” Nu, firește. Au făcut-o, la limita de jos a persiflajului, după ce i-au văzut pe mieii roșii care-au ieșit la păscut sâmbătă la Zenica. Deși, dacă mă gândesc bine, asta nu mai e ironie, ci război psihologic în toată regula. Băieții râd, dar nu glumesc. Până și santinela care păzește Palatul Marelui Duce, făcând o piruetă la fiecare colț al clădirii, de dragul turiștilor sud-coreeni, știe că Luc Holtz și ai lui vor să ne ia locul. Ce dacă sunt o țară mică? Ce dacă au o bază de selecție redusă? Ce dacă îi consideră lumea amatori (bine că sunt alții profesioniști)?
Luxemburghezii, ucigă-i Toaca de pe Ceahlău, se prezintă în Moldova cu un singur scop: rocada mică. Foarte mică. Nepermis de mică. Calculul e simplu: dacă ne bat, ne-o iau înainte. Plus că au scăpat de meciul de-acasă cu Franța.
În aceste condiții, ultimul lucru la care avem voie să ne gândim e moțiunea Goian: să dormim bine. Cuvântul de ordine trebuie să arate cu totul altfel: vigilență maximă. Nu putem tolera repetarea violului în grup de sâmbătă. Nu ne putem permite să-l lăsăm pe vijeliosul Mario Mutsch să ne facă după cum îl cheamă. Ce i-am îngăduit lui Dzeko trebuie să-i refuzăm lui Collette. Iar pentru asta se impune o defensivă pe lângă care apărătorii Interului de pe vremea lui Herrera să fie niște caricaturi. Luxemburgul trebuie surprins nu doar prin scheme, ci și ca număr de fundași prezenți în unitatea de timp.
Contează prea puțin că lipsesc câțiva titulari. Avem cu cine să-i înlocuim, după cum am dovedit deja. Sistemul barajelor succesive trebuie pus în funcțiune fără ezitare. Văd, drept să vă spun, două ziduri în care frunțile de berbec ale luxemburghezilor se vor juli inutil: Râpă-Papp-Goian-Raț, iar în fața lor Luchin-Gardoș-Dragoș Grigore-Sălăgeanu.
Ceva mai sus, dar fără riscuri inutile, ar putea fi amplasat Galamaz, care, conform repertoriului de altădată, „pune gheata pe grumaz”, urmând ca rolul vârfului de atac să fie încredințat unui ins dârz, întunecat și cu fitilul scurt – Marius Constantin, să zicem. În felul ăsta ne asigurăm nu doar egalul, ci și locul cinci în grupă. Iar luxemburghezii n-au decât să-și testeze stratagemele pe bosniaci sau pe albanezi. Cu noi n-are cum să le meargă. Jos regimul luxemburghezo-moșieresc! Și, încă o dată, vigilență maximă!
Articol scris de Radu Paraschivescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER