Motto: „Sunt arogant doar cu ignoranții”, Dario Bonetti
Am fost un ignorant: nu auzisem de Bonetti până la venirea la Dinamo, în primul mandat. Apoi am lăsat aroganța: am sărit în sus la minunea de la Liberec. Dinamoviști, steliști, rapidiști, poliști, habarniști și jemanfișiști, toată redacția s-a luminat, mâinile au fost mai ușoare pe tastatură, viața mai frumoasă între calculatoare și statistici. Que bella!
Îmi arog dreptul la ignoranță: așa cum spun că Bonetti a fost un mare jucător, la fel pot afirma că e un antrenor de duzină. La fel cum devenise Dinamo sub comanda lui. Atașamentul suporterilor a mers pe principiul eu-te-am-făcut-eu-te-omor. Quel disastro!
Îmi ignor nedreapta aroganță: imediat după ce Liga 1 a scăpat de „una grande partita”, am auzit un comentator salvînd cu eleganță aparențele: „Bine că s-a dus!”. La urma urmei, e mai ușor să traduci fluierăturile și flegmele lui Dorinel, decât tăcerile unui italian. Che ingiustizia!
Și trag linie: înainte să plece spre Caraibe, Bonetti ar mai fi dat o tură prin Centrul Vechi, alături de băieții din Nuova Guardia. Magari (nu măgarii!), a tavola non si invecchia! (traducătorul soarbe din espresso). Apoi a aruncat de pe scara avionului o ultimă bezea: „Ce măgari (de data asta cu diacritice). Sper să nu treacă alți șapte ani fără trofeu”. Cine a câștigat? La commedia!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER