Dacă Steaua nu e, nimic nu e. Principiul matematic a tot ce mișcă în fotbalul românesc capătă o nouă înfățișare în finalul de sezon. Cea a huliganismului interpretat la mustață.
US24 ăsta a venit ca americanii așteptați de bunicii noștri: când nu mai era nimeni să-i primească. „Verdictul” lui Dorel Stoica ne-a prins pe toți, cu mici, cu mare neagră, în offside. Am hotărât, prin urmare, să ne revanșăm. Pe sistemul „vai, ce se întâmplă, dar bine că se întâmplă”, ipocrizia din dotare și-a început lucrarea. Am pregătit și am terminat cum se cuvine marele derby. Dar să vedem ce s-a petrecut, de fapt.
Intrarea decerebrată a lui Strătilă la Chiricheș are și alte explicații decât suspendarea temporară a rațiunii, atât cât ea există. Curba lui Gauss descrisă de genunchiul stelistului este intim legată și cu rabona lui Latovlevici. Priviți-i apoi zâmbetul lui Chiricheș, după „urechile” aplicate lui Luchin, și aveți și originea lacrimilor ulterioare. Sigur, nu putem fi farisei, să blamăm execuții care sunt sarea și piperul jocului, dar să nu confundăm bucuria fotbalului cu lipsa de respect față de adversari. Astea se simt în teren, le-au preluat pe piept și dinamoviștii și le-a simțit și Mircea Lucescu, spre exemplu, atunci când l-a „executat” pe Pancu după un procedeu asemănător.
Apoi, am auzit scuza penibilă a avocaților dinamovistului. „Fotbalul e un sport pentru bărbați, accidente se mai întâmplă”. O tâmpenie mai mare nu există. Asta e vorba care a instituționalizat huliganismul în teren. Da, fotbalul e pentru bărbați, de aceea are reguli. Iar una dintre ele, nescrisă, spune că adversarul trebuie anihilat, nu desființat.
Despre bărbați și huligani a fost vorba și în tribune. Una dintre cele mai frumoase coregrafii văzute la un derby românesc a intrat în casele noastre împreună cu sentimentul acut de teamă. Nu-l pot uita pe nevinovatul acela pierdut în haosul tribunei și devenit brusc mai mic decât copilul pe care îl proteja speriat în brațe. Steaua nu mai e doar o echipă lăudabilă pentru performanțele din teren, ci și, de la un anumit moment, o armată de imberbi care propovăduiește agresivitatea zâmbindu-ne de sub mustață.
La final, bărbierul din Pipera ne-a liniștit în stilul caracteristic: „Norocul fiecăruia e după stăpân. Eu sunt stăpânul biblic”. Pe barba dumneavoastră, domnule!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER