Povestea e simplă și veche de când lumea, deși lucrurile s-ar fi întâmplat acum vreo jumătate de mileniu. Încercând să-i picteze pe Isus și Iuda în „Cina cea de taină”, Da Vinci a găsit același „model”, dar la distanță de câțiva ani. Mai întâi un tânăr fermecător, de o frumusețe rară, iar apoi, același individ, dar îmbătrânit înainte de vreme, murdar și corupt. Morala lui Coelho? În fiecare dintre noi stau ascunse lumina și întunericul, binele și răul.
Partea întunecată a fotbalului nostru o știm. Meciuri plictisitoare, spectatori dezabuzați, jucători de tinichea, manageri de cutie, patroni de carton. Avem speranțe să vedem și lumina? Mitică se îndoiește, deși el pare din ce în ce mai luminos. În cina cea de caină de la Crystal Palace, Dumnezeul Ligii 1 i-a plâns pe spectatorii, jucătorii, managerii și patronii din Împărăția lui, însă a anunțat înainte să se stingă ultima artifică: „Mie mi-a mers bine”.
Dar cum în sărăcie se nasc sfinți, Mitică speră să fie sanctificat ca întâiul dătător de viață al fotbalului românesc. Sacrificiul său suprem va rămâne veșnicul calvar de la șefia LPF. În grădina Bhetsivani, nimeni nu a întins dumicatul după Mitică. Iar cocoșul cântă cuminte din platourile cu piftie. Undeva, în vârful Postăvarului, stă spânzurată steluța fotbalul românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER