Ca și noi, dezamăgirile noastre au tinerețile lor. Înainte ca Steaua să rupă în 2005 blestemul celor 10 ani de amnezie europeană, Rapidul lui Rednic a ratat inexplicabil calificarea în grupele Ligii. Se întâmpla în 2003, atunci când golurile lui Ilyeș și Bratu au fost anulate după pauză de un Anderlecht furios. Drama steliștilor la Boro fusese trăită avant la lettre de marea rivală uefantastică.
Nu asta mi-a rămas, însă, întipărit pe retină, ci păluga din echipa de atunci a belgienilor! Vincent Kompany avea doar 17 ani și mi-a lăsat o impresie deplorabilă. Între timp avea să ajungă căpitanul uneia dintre cele mai în vogă echipe ale lumii și titular de bază într-o națională care începe să ridice pretenții.
Ca și noi, bucuriile noastre au bătrâneților lor. Persecutată de atâtea schimbări revoluționare, naționala noastră suportă acum liftinguri și operații estetice în speranța unei întineriri iluzorii. Rămânem însă învechiți în risipa noastră.
Vizita Belgiei la București prilejuiește, cum altfel, noi comparații artificiale și dăunătoare. Belgia, model pentru noi, am ridicat cu toții tonul! Nevoia de repere, de exemple ale reușitei are o istorie veche. Am fost mai întâi brazilienii Europei, deși și aici am putea fi acuzați de plagiat în dauna sârbilor. Apoi am auzit de Steaua – Real Madridul României, ca ulterior refrenul să fie „joacă Steaua, zici că-i Barcelona”. Până și nou-apăruta CFR are „aspirațiile” ei. Chiar dacă se hrănește cu sânge lusitan, Ardealul speră la rigoarea și succesul nemțesc. Ca să nu mai vorbim de Viitorul lui Hagi, ultima obsesie „evazionistă” din Liga 1. Marele Ajax a ajuns orizont de viață chiar lângă ‘mormântul’ Farului.
Bine, veți zice, dar nu e nimic rău în a avea modele! Nu, dar nu e cazul nostru. Nu atâta timp cât încă nu știm să facem distincția între a emula și a copia, între a imita și a plagia. De ce nu am putea găsi un model de reușită în noi și nu în afara noastră? De ce nu ar putea exista un model românesc? Nordicii vor juca întotdeauna atletic și la bătaie și nu vor avea niciodată fantezia brazilienilor, brazilienii nu vor avea niciodată seriozitatea și determinarea nemților, germanii nu vor avea niciodată spiritul speculativ al italienilor, iar aceștia nu vor avea niciodată răbdarea spaniolilor. Noi de ce vrem mereu să fim toți, dar nimic?!
Deși nu-mi place ca om, prefer încăpățânarea sub-bretonată a lui Pițurcă bovarismului de lângă el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER