Cocalarii

Rămasă fără „coco”, Liga 1 traversează o perioadă… rococo. Asta e un fel de decadență, doar că la noi e mimată la scadență.

Ultima etapă a turului a întors lumea cu susul în jos sau cu josul în sus, depinde de ce parte a clasamentului privești. Discursul poleit cu aur și aducător de rating (știți bine la cine mă refer, că sunt în pauza publicitară) le-a lăsat locul „ratangiilor” de microfoane. Iată că sunt bune și alegerile la ceva: alegi să fii ales, deci alegi să nu vorbești! Ce bine!

O primă surpriză: Marian Rada, urmașul lui Valentin Stănescu și cel care a scuipat de cinci (5) ori în punga cu ceai a steliștilor, este detronat de orator-antrenorul și curator-filosoful Valentin Sinescu. O certitudine reconfirmată: maneaua vamaiotă cu priză în cutiile de carton (sunt fericit și mă simt bine) îi lasă locul baladei rock reorchestrate de profesorul Pustai (idioții zâmbesc și au față umană). Și, ca meniul să fie complet, felul trei: cu cât fotbalul e mai sărac, cu atât suporterii par mai bogați și mai dispuși la gesturi emoționante și inutile la Timișoara și U Cluj. Ce mai, trăim vremuri suprarealiste!

Nu mă-ntrebați ce-i ăla cocalar! Habar n-am. Nu mă-ntrebați nici cine sunt cocalarii. Sunt peste tot, deci nu-i mai văd. Tot ceea ce știu e că, în liceu, lumea se împărtea între noi, cei ca lumea, și cocalarii, adică restul lumii. Bănuiesc că așa stau lucrurile cu fiecare generație de adolescenți. Dar cine sunt „restul lumii” în Liga 1? Îi știți și voi, îi știm și noi, se știu și ei. Cine e (ca) lumea în Liga 1, ne reamintim la fiecare tăcere europarlamentară.

Iată câteva exemple: Pustai, Sinescu, U Cluj… Iar, ca să nu facem sluj (la Palat), propun să fie alegeri după fiecare etapă și sărbători de iarnă după fiecare înfrângere a Stelei. Că tot suntem cu coca-larii înainte.