Cinci mii sau șapte mii? Sau zece mii, după Mitică, cel atât de obișnuit să supraliciteze când e vorba de milioane de parai sau de suflete. Oare câți or fi fost, că păreau mai mulți decât numărul lor când își umflau piepturile?!
Reghe și-a ridicat privirea spre peluza aceea parcă mai mare decât toată National Arena din tur. Finalul meciului ne-a dat un învins cu orizontul Ligii în gând și un învingător fără gânduri și fără niciun orizont. Când în buricul Londrei se strigă „România, România!”, ce repere să mai ai?
I-am judecat de multe ori pe cei plecați, la prima ofertă, la „mai bine”. Am zis, și cred și acum, că sub masca lui „sunt profesionist” se ascunde multă prostituție. Am spus: te vinzi ieftin, ești luat ca mărunțiș. Am crezut, asemenea unui gânditor de pe aici, că un om veritabil este veritabil oriunde ar fi. Acum sunt convins că pe dreptul lui Rusescu ar fi scris GOOOL dacă în memoria șutului său ar fi stat măcar câteva reușite într-un campionat din Vest.
Am râs și am văzut exact 28.817 de alde Mancini în tribune, cu ochii ațintiți pe Chiricheș. Apoi a râs și Chiricheș de noi, ca după fiecare gol cu multe zerouri.
Am văzut cum atacul Stelei a prins ritmul tribunei din Ghencea, de pe vremuri. Și pentru asta e vinovat Adi Popa, cu tăvălugul lui spre poartă, pe gradene cândva, din teren acum.
Am văzut cum Tănase putea să… ah, iar Tănase?! Și am văzut cum Râpă nu a reușit să… of, ce să mai zici și de Râpă? Dar nu i-am văzut pe Tatu și pe Rocha. Am văzut multe bune și la fel de multe mai puțin bune. Dar…
Înfrângerea Stelei la Londra e ca un naufragiu pe insula comorii. Poți să-ți îngropi inutil averea și să-ți aștepți liniștit sfârșitul sau poți reinventa și recuceri lumea la primul semn din depărtare. Depinde cum stă treaba cu semnalul, la mii de kilometri, undeva pe Muntele Athos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER