Le-am simțit prezența cu mulți, mulți ani în urmă, cu instinctul acela al adolescentului care își caută repere în lume și domenii de luptă în viață. Dar, de numit, i-am auzit pentru prima dată numiți în anii facultății, într-un curs ținut de Andrei Pleșu.
Cine sunt, de fapt, crocofanții? Se „hrănesc” la locul de muncă, fac glume la locul de muncă, leagă prietenii, uneori fac sex, de cele mai multe ori își găsesc perechea la locul de muncă. Sunt activi, întrețin atmosfera, sunt oameni de nădejde, prezenți în viața instituției, nelipsiți din team building-uri, sunt necesari și tot mai suficienți. Într-un cuvânt, sunt fericiți. Are loc o inversare a valorilor. Crocofanții nu-și iubesc meseria, ci locul de muncă, nu-și iubesc viața, ci viața la birou, de fapt nu suportă și nu știu să aibă o viață a lor, ci una dictată, construită, desenată la „firmă”. Un surogat. Sunt stâlpii de bază ai societății de consum, buni producători, excelenți consumatori.
Rotariu nu este un caz, ci un front de bătălie. Extinderea domeniului luptei. Negoiță a importat în fotbal „valorile” corporatiste. Mai presus de talentul, dăruirea, pasiunea, valoarea ta, ca jucător, stau fidelitatea și loialitatea față de instituție. Cu mici excepții, ești substituibil. O piesă de schimb. Iar, când vine vorba de un club de fotbal, suporterii sunt esențiali în construcție. Trebuie să te supui bunului lor plac pentru bunul mers al societății.
Încă neeliberat din brațele mamei, Rotariu se lasă cu greu „uns”. Opune rezistență, timpul convertirii la noua religie se amână. Tânărul dă o luptă. Miza este un număr pe tricou și un apartament cu trei camere, plus un loc căldicel în conducere când va agăța ghetele în cui, sau o carieră demnă, în urma căreia să îi rămână măcar un album foto cu alegerile și greșelile tinereții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER