Cum să mondializăm întâmplarea

Cu riscul de a plictisi, revin și îmi afirm nedumerirea. Din ce „lucrătură” a hazardului s-a născut și prin ce capriciu al sorții s-a impus dinaintea lumii această minunat de inutilă (?) națională U18? Ce tâlc misterios a scos la lumină port-drapelul Halep, într-o țară în care „meandrele concretului” fac legea, iar „sinergiile faptelor” o păcălesc? Și prin ce extravaganță a vieții au excelat anonimii ajunși peste noapte eroi ai acestor locuri? Că mi-e și teamă să mă gândesc la ce farafastâcuri s-au ascuns în spatele Stelei ’86 și „Generației de Aur”, zâmbetul de paradă al urii și oribilului dinaintea Revoluției…

L-am auzit pe Hagi, zilele trecute: „Nu vom mai avea campioni. Tot ce apare, vezi Halep, apare din întâmplare”. (Am citat din memorie). În criză de timp și de cuvinte, omul de fotbal Hagi a găsit aceeași soluție ca fotbalistul Hagi aflat, pe vremuri, în criză de spațiu. Cel mai scurt drum către poartă: „Avem nevoie de proiecte”.

Dar, având pretextul acestei performanțe „contrară cursului apei”, vorba lui Cristian Gațu, mi se pare legitim să întreb: știm noi să proiectăm? Avem noi, pe aici, suficient de mult asfalt, încât să uităm de grija zilei de mâine? Știu, nu-mi săriți în cap, suntem un popor talentat, nici mai dăruit, nici mai puțin dăruit decât alte nații, de altfel, dar talentat. Și, totuși, unde se mai „coc” minunile care ne pândesc la tot pasul, o dată la nu știu câte generații?

Spre deosebire de copil, care reface lumea de fiecare dată, o povestește, o gândește narativ, omul matur acumulează, speculează și o domesticește pragmatic. Din când în când, se pare că părăsim zodia inocenței pentru a mondializa întâmplarea. Bianca Bazaliu,  Cristina Laslo, Iulia Andrei, Lorena Ostase, Alina Ilie, Sonia Vasiliu, Daniela Corban, Alexandra Carașol , Isabela Roșca, Dana Abed-Kader. Aplaudați-le, felicitați-le și pregătiți-vă cu răbdare.

Dar, nu fiți prea aspri, și asta poate fi doar o poveste.