BUZZZ!! Fereastra calculatorului, lăsat pornit pentru monitorizarea presei 24 din 24, este spartă de sunetul unor smaili feiși drăguți și jucăuși. „Fată, ce faci? Ai auzit ce-a mai spus ramolitul ăla despre Laur?” Brusc, Vasilică e prins de coadă și trimis în alunecare pe parchetul lustruit. „A naibii javră, ai început să semeni cu jigodia de Dinu”. Zapează: sportro, gigi sport, giusepeteve, unde-i, măi, cretinu’ ăsta? Să nu-mi zici că l-au băgat pe realitatea? Înapoi la laptop, începe revista presei. Mamă, da greu se mai mișcă retarzii ăștia de la site-uri. Ce l-or fi băgat iar pe distrusul ăla? Nu le mai ajunge, măi nene?! Câte fitile le-am dat, și tot nu se satură.
În sfârșit, găsește ceva din declarație. Gândește rapid, cu mâna pe mobil. Oare să îl sun pe Laur? Mai bine face ceva. Simte nevoia să preia frâiele. Poate așa e firesc, poate trebuie cumva să-și justifice trecutul, prezența, viața, norocul și nenorocul. E agitată, devine agresivă, atacă hormonal. Sună telefonul! Se sperie. Unde e? Ah, nu-l lăsase din mână. Câinele e ascuns după perdea. De sub brațele meduzei se dezlănțuie iadul. Peste televiziuni, peste ziare, peste oraș, peste România. Afară, pe cer, răsare luna. Urlă și Vasilică.
Ea e noua regină a fotbalului românesc. Sătui de atâția lăutari școliți la Universitatea lui Riciu, am inventat o pirandă gata să dea din buric pe ritmuri de Salam și apoi să calce pe covorul Operei de la Viena. Să stai cu o bucă pe fierbinte și una pe gheață și să spui că ți-e bine, cu același aer cu care ajungi în rai după ce ai fost… bip! Ea e piesa lipsă din puzzle-ul vieții noastre zilnice. Între atâția prinți solari, între atâtea vieți diurne, între domni și lorzi apolinici, l-am găsit pe Falstaff.
„Soarele nostru, ești atât de sus față de această mizerie umană. Te iubim enorm”. O ultimă postare pentru Laur, înainte să ne stingă lumina. Nouă și, în curând, Stelei. În ea stă adevărul. AMR 4, apoi urmează adevărata și lunga noastră silenzio stampa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER