E clar, avem parte de un Mondial spectaculos, zurbagiu și pestriț, dar care va rămâne în afara memoriei. De fapt, CM 2014 anunță sfârșitul istoriei și în fotbal.
Fără a fi elitist, dar încercând să îmi păstrez luciditatea, fără a fi mofturos și bucurându-mă de sărbătoarea din Brazilia, fără a căuta nod în papură și evitând tentația teoretizării, fără a fi acru-cusurgiu, dar rezervându-mi dreptul la umor de râsu-plânsu’, nu pot să îmi reprim o anumită senzație de deja-vu. Fotbalul propus lumii de pe Copacabana consfințește ceea ce lumea pregătește de mult: victoria inteligenței, moartea geniului. Faza grupelor ne-a adus deja în fața unei certitudini și a unei dileme: goluri multe, vedete puține. Suntem încântați de spectacol, dar ne contrariază dispariția „greilor”. Avem imprevizibilul, adică sarea, dar ne lipsesc certitudinile, adică piperul. Avem Chile, Costa Rica, Algeria, SUA, dar oftăm după Spania, Italia, Anglia sau Portugalia. De fapt, trăim splendoarea mediocrității.
CM 2014 este oglinda unei lumi care încurajează diversitatea în dauna diferenței, gândirea și acțiunea pe orizontală și absența verticalei. Un fotbal rapid, în viteză, deștept, dar fără adâncime. O lume colorată, dar fără nuanțe. Iertați-mă, dar nu poți să nu fii nostalgic atunci când ți se oferă un spectacol în care Neymar este vedeta absolută, iar Messi este înecat în statistici.
S-a scris mult despre asta și nu e cazul să insistăm aici. Istoria a fost străbătută ca de un fir roșu de chipurile „omului nou”: omul creștin, omul Renașterii, homo sovieticus, self-made man-ul american. Fotbalul a răspuns prin uciderea liberoului, moartea decarului, scoaterea Italiei în afara timpului, dispariția Spaniei, ultima națională cu creier. Cu ce am rămas? O lume și un fotbal bălțat, arhimediatizat și lipsit de tăceri. Avem fotbalistul-nou, trăim sfârșitul istoriei. În curând, vom adula un rege bufon, campion mondial, dar pe care îl vom uita a doua zi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER