E frig la Copenhaga, e frig și în țară și tremurăm cu toții. Emoție. Fluierul îl frige pe turcul Hüseyin Göçe. Patru minute de prelungire care ne amintesc de coșmarul prelungit de Urs Meier din 2003 până azi. Steliștii nu se îndreaptă ca Dorinel la steagul din colț, ci spre centrul terenului. Pentru bucuria finală.
Rusescu anunță primăvara europeană, dar acasă suntem încă înghetați în discursurile lui Dragomir, Victor și agentul Becali. Poate vine și agentul termic 🙂 Dacă aveam și a patra televiziune, probabil că l-am fi auzit și pe Țiți Dumitriu. Știu, e nedrept, dar azi, acum, avem alți eroi.
Prim-plan cu Rusescu. În sfârșit, Raul! Își sărută și acum inelul imaginar. Bine te-am regăsit, golgheter părăsit! Își anunță prezența: „Sunt fericit”. Apoi își impune modestia: „Nu mă comparați cu marii jucători”.
Am fi putut spune că Ruse s-a regăsit, dar ar fi prea facil! Nu pentru noi, ci pentru el. Rusescu e părăsit între clevetirile din țară, între criticile comentatorilor, între uitarea de sine și orgoliul nemăsurat al lui Pițurcă. Să îndurăm până la viitorul meci cu vreo Andorră ca să îl vedem și la națională?
Raul are ultimul cuvânt: „Nu știu dacă e cel mai frumos gol, dar cu siguranță e unul foarte important”. Scurt, ca pendularea piciorului care anunță golul de la Copenhaga. Și toate celelate. Apoi face cu mâna. Nu nouă, ci soartei și consoartei din tribună. Cea care a trebuit să îl aștepte pe Țiți Dumitriu, înainte să își revadă pe ecrane golgheterul vieții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER