Pe vremuri, am învățat că eram pe aici vreo cincizeci de milioane de suflete, în timpul Daciei Mari. Un raport ONU ne spune, acum, că în câteva decenii vom ajunge undeva la opt milioane. Fără să forțăm vreo concluzie, ne întrebăm dacă nu ăsta e răspunsul unei nații incapabile să găsească ritmul vremurilor noastre: eșecul istoric prin simpla selecție naturală.
Nu pot să ignor astfel de istorii când văd frenezia pe care o provoacă prin Liga 1 orice vacanță fotbalistică. Golgheterul campionatului este vândut cu banii pe care Steaua i-ar încasa la două meciuri cu casa închisă în Europa, apoi privim cu invidie la vecini, care își vând junii cu zeci de milioane pentru fiecare tulei ivit dintre coșuri. Acum aflăm că ploieștenii se simt jigniți de propunerea celor de la Bologna pentru un jucător de care ne amintim că joacă prin Liga 1 doar datorită (sau din cauza?) încăpățânării lui Pițurcă. „Oferta italienilor pentru Grozav este jignitoare”, spune șeful Petrolului. Continuăm să oscilăm, așadar, între atitudinea de parveniți aflați veșnic în căutarea marii lovituri și ifosele de cuconet provincial plecat în vizită la capitală. Bună strategie.
Umblă prin bătrâni povestea unui artist în vogă din timpul lui Carol al II-lea. Cunoscut ca iubitor al artelor, Regele a ținut să îi anunțe personal intenția de a le acorda oamenilor de cultură anumite rente. Carol ezită, scriitorul înghite în sec. „Nu știu cum să fac, să nu vă jignesc”, încearcă Regele un ultim atac prin învăluire. Artistul îi pricepe gândurile și renunță izbăvitor la orice urmă de diplomație: „Jigniți-ne, Majestate, jigniți-ne!”.
Ă‚sta ne e dulcele supliciu al fiecarei veri. Habar nu avem de strategii, progres, prognoze sau tot ce a început să însemne un fotbal aproape științific, dar ridicăm coada după fiecare interes arătat de vreun fraier european: „Jigniți-ne, domnilor, jigniți-ne!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER