Nu de poziții demobilizatoare avem nevoie acum, înaintea meciului decisiv cu Ungaria. Dar nici de efuziuni sentimental patriotarde. Putem câștiga, putem fi învinși sau putem termina nedecis, dar la ce ne vor ajuta toate astea?
Meciurile de genul ăsta se câștigă singure. Sau le câștigăm prin simplul nostru fel de a fi. Treziți din eterna lâncezeală sibarită, reintrăm brusc în timpul istoric: „Acum ori niciodată”. Și cert este că nu am pierdut niciodată atunci când am conștientizat prețul clipei. Nu vom pierde nici acum. Sunt convins. Vom fi iar o națională sălbatică, așa cum am fost – vă aduceți aminte ce spuneau despre noi! – cu cehii, la Constanța. Sau vom contraria – vă amintiți și ce bulversați erau olandezii după jocul de la Euro 2008 – atunci când vom considera că timpul nostru s-a dus.
Paradoxal pentru o nație aflată veșnic sub vremi, timpul le rezolvă pe toate. Doar unul de-ai noștri a spus că doar mediocrii așteaptă totul de la timp. Mediocritatea asta a noastră nu ne va lăsa nici să excelăm, dar nici să ne scufundăm ireversibil. Ne vom deștepta la timp, o spune și imnul nostru, atât cât să îi reamintim lumii că suntem aici. Chiar și fără idei, fără proiecte, fără logică, fără sens, dar cu Marica și Torje adunați de prin parcuri.
Nu avem nevoie de niciun zid chinezesc pentru a bloca invazia „barbarilor”. Marele vid românesc îi va îngenuchea și pe unguri. Hai, România!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER