Mazeta sporturilor

Recunosc: sunt un naiv. Refuz să mă maturizez, să renunț definitiv la fărâma de copilărie care se agață de mine. De fiecare dată mă pregătesc pentru o nouă zi de lucru, pentru o nouă etapă a sezonului, pentru un nou derby al Ligii 1 sau pentru un nou meci mare al naționalei cu aceeași candoare ca în prima zi când am intrat pe poarta stadionului. Și niciodată nu am să uit și văd că refuză să se facă uitat sfatul primului meu antrenor: „Dacă vreți să ajungeți vreodată fotbaliști, trebuie să visați și noaptea că jucați fotbal. Să visați și noaptea că dați goluri”

Câtă ingenuitate. Cât de credul să fii să aștepți așa ceva și de la ceilalți? Cum să te întrebi de fiecare dată la ce visează oare Gabi Iancu, din moment ce toți exaltații îl văd un mare talent? Cât de copil să fii, să te întrebi la fiecare meci oare la ce a sperat atât-de-mult-lăudatul-specialiștilor Sânmărtean? Și cât să persiști în eroare încât să nu vezi că se poate și să vrei să ratezi un meci cu Steaua pentru a fi pe teren într-un mare derby cu Corona? Și cât să mai greșești și să crezi că și arbitrii au avut și au visele lor? Spre exemplu, să ți-l imaginezi pe Radu Petrescu, în mișcările lui zilnice, visând să fie cel mai mare și mai corect fluieraș. Cum să îi mai înghiți pe acești ianuși cu un fluier la piept și cu altul în buzunarul de la spate? Și cum să te împaci cu toți acești hermeși odioși numiți patroni-investitori-finanțatori-creditori-scamatori ori… ori?  

Iar, cu un elan aproape adolescentin, dar deloc pătimaș, parcă îți vine să revii lângă fusta mamei când auzi că ditamai Stelea se lasă pradă unor asemenea inocențe, încât să se întrebe: „de ce trebuie să fie arbitrii în permanență de partea celui mai puternic!?” Și cât cinism verde să mai înghițim din partea lui Mister Dinu, apropo de „mazeta lui de arbitru”?

De fapt, ce așteptăm cu toții de la sportul ăsta? Vreți performanță? Excelență, cumva? Luați-vă gândul. Suntem pe aici o adunătură de ageamii, de impostori, șarlatani și neaveniți mulțumiți fiecare de locul lui, nu-i așa?, în rândul lumii. Ne ducem viața, dezabuzați și bosumflați, în speranța unui mereu așteptat viitor mai bun pentru urmașii noștri. Trăim, iluzoriu și trist, în lumea mazetei sporturilor. De ajuns cât să ne înveselim zilele.