Fotbalul e ca viața. Când metaforă, când diplomație. În casă, ca și în vestiar, lumea e o figură de stil. După ce ai închis ușa în spate, dai cu var pe măști și îți stilizezi figura.
După cum ați tot văzut, fie că e vorba de ceartă și scandal, fie de împăcări și pupături, Liga 1 abundă în metafore și mijloace diplomatice. Plecarea lui Walter de la Cluj la Petrolul, împreună cu toată echipa, nu este nicidecum o anomalie, ci o alegorie mai mult sau mai puțin reușită. Depinde de DIICOT. Veșnicul strigăt de disperare al lui Porumboiu nu este doar o realitate, ci și o invocație. Depinde de producția la hectar și de direcția din care fluieră vântul. Viața la Dinamo e o personificare: câinii visează adesea la însușiri de fotbaliști. Pe Copos îl încadrăm la repetiție, iar farmecul vieții nu poate fi decât interogație retorică: unde sunt banii noștri e întrebarea la care rapidiștii nu vor primi niciodată răspuns. CFR-ul e mereu în antiteză cu fotbalul miticilor, iar Viitorul lui Hagi doar o enumerație: de exemple și contraexemple. Pe Steaua o trecem la hiperbole, uneori e prea umflată. Celelalte își găsesc locul la epitete… cam nereușite. Cu două mici excepții, Pandurii și Astra, ca să nu fim nedrepți până la capăt.
Iarna nu-i ca vara nici în Liga 1. Suntem mereu luați prin surprindere. Dar când inspirația dispare, își face locul diplomația. Decât un adevăr urât, mai bine o minciună frumoasă, așa că Mitică se face că ne conduce, patronii se fac că plătesc, antrenorii mimează strategii, arbitrii simulează offside-uri, iar jucătorii simulează și-atât.
Fie vară, fie iarnă, peste toate este naționala. Aici, cu metaforele stăm cam prost, de diplomație nu avem nevoie. Pițurcă nu suportă „perversități” din astea. „Compunerea” e însă reușită, chiar dacă prea lipsită de viață. Dar să lăsăm figurile astea. Nu?!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER