Globalizarea ne-a ajutat să păstrăm ritmul cu lumea. Și să ne facem de râs în stilul nostru. Cândva numit Micul Paris, iar după fiecare ploaie botezat Mica Veneție, Bucureștiul și-a ridicat la drum ditamai bijuteria, după modelul conacelor importate pe Dâmbovița de beizadelele educate în trecut pe la Paris sau Viena. Național Arena este ultima mare minciună propusă lumii moderne de români.
Fotbalul lui „mititica”, precum Românica, are câteva arhetipuri de dezvoltare. Ei au intrat în cămine studențești la Bologna și Salamanca pe la 1200, noi am ieșit din bordeie abia la începutul secolului trecut. Ei au spus „și totuși se învârte” și au pus Pământul la locul lui, noi am urlat secole la rând că „vrem pământ”. Ei jucau fotbal când noi încă nu ne jucam prin școli de-a dacii și romanii. Iată că a venit și rândul Arenei Naționale să joace rolul de grefă respinsă de organism.
La nici doi ani de la inaugurare, „perla coroanei” riscă să ajungă o ruină. Mircea Sandu aruncă pisica în curtea Primăriei, Oprescu mută mortul la Lacuri și Agrement, iar ALPAB-ul îl îngroapă în nepăsarea vreunui îngrijitor plătit cu drepturi de autor. Autor de epitafuri pentru fotbaliști cu glezna fină.
Dacă nu ne trezim la timp, Tănase, Chiricheș sau Maxim vor avea soarta lui Benzema, cel care își caută și acum gleznele prin arătura federală. Iar noi, fraierii ăștia cu taxe și impozite la zi, ne vom minți cu mâna la inimă pe Național Cangrena: deșteaptă-te, române!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER