Prima reacție a unui organism viu în cazul unor pierderi este să producă în exces. Sângerezi, pompezi mai mult sânge. Reflexul imediat următor este să astupi „gaura”. Blochezi scurgerea, minimizezi daunele. Champions League e cea mai evoluată formă de viață din fotbalul modern, dar orice calificare a unei echipe românești începe să devină rană vie.
Deși încă tânără, Liga Campionilor e deja un sistem pus la punct. Un colos care produce zeci și sute de milioane și care își hrănește promt celulele vitale. Real, Barca, Manchester, Bayern sau Milan sunt printre acestea. Unirea Urziceni, spre exemplu, a fost ca imigranții acceptați de Europa pentru a preveni îmbătrânirea populației. Din când în când, orice sistem are nevoie și de sânge proaspăt. Când celulele vitale produc suficient de mult, „veneticii” sunt tolerați precum bacteriile care îți întăresc sistemul imunitar. În caz de criză, granițele sunt imediat închise.
E uimitor și jenant câtă răbdare poate avea Europa cu noi. De fiecare dată când românii se califică în Ligă, Platini își mărește marja de pierderi estimate. Ei ne deschid poarta, noi dispărem cu milioanele ca Bucșaru-n ceață. Povestea se repetă cu Stan Pățitul și Paszkany nemulțumitul. Steaua începe să le calce pe urme. Privilegiată încă la UEFA tocmai datorită generației pe care actualii șefi din Ghencea o contestă, Steaua riscă să aibă în Europa soarta Chinezului Timișoara în Liga 1. O amintire. Nu poți să te hrănești din sistem fără să produci. Jucători, infrastructură, experiență, plus-valoare.
Nu sunt departe vremurile în care milioanele garantate de Ligă vor deveni ca fondurile europene nerambursabile: blocate din cauza investițiilor proaste. Aici nu merge cu Tatu și lăudatu’. Aici se cântă, și nu după ureche.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER