Steaua a renunțat la un bărbat stăpân pe mijloacele lui – Bourceanu – și e gata să aducă o primadonă care ne-a mințit frumos toată cariera – Sânmărtean.
„Micul Prinț” joacă fotbal așa cum vorbește: din vârful buzelor. Totul la alibi, așa cum îi sunt și driblingurile. Talent cu carul, estetică inutilă. Jocul propus de feblețea lui Becali este un exercițiu stilistic. Nimic mai mult, nimic consistent. Cum altfel să îți explici ghirlandele din meciul de calificare de la Piatra Neamț, Vaslui – Lazio, de acum doi ani? Cum să decodezi țâfna ofuscată din meciul de calificare cu Inter, de la Milano, atunci când „prețiosul” lui Porumboiu și-a îngropat echipa sub privirea nedumerită a lui Șumudică?
Un bătrân îmi spunea cândva, hâtru, că el și Dumnezeu se cunosc, dar nu își vorbesc. Omul își încheiase socotelile cu viața. Încă în plină putere a tinereții, Sânmărtean a avut pile la Ă‚l de Sus, dar s-a prezentat pe scena lumii cu indulgențe papale în buzunar.
Ce rost are transferul ăsta? Bourceanu, un bărbat onest și un jucător cu pasa sinceră, un om care și-a cunoscut limitele, dar care și-a agasat adversarii – „topoare, topoare!”, îi va lăsa locul unuia care aleargă pe vârfuri ca să nu supere Zeii. Pentru că a primit prea mult și a dat mult prea puțin. La finalul carierei, îi vom aplauda driblingurile și îi vom contabiliza eșecurile. Dar vom fi seduși de discursul lui de succes.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER