Unii cred că fotbalul e doar un joc. Poate că fanii Benficăi i-ar da pradă vulturilor. Mulți spun că fotbalul e doar o afacere. Mă întreb cum am putea lista la bursă inimile lui Baresi, Maldini, Del Piero, Totti, Raul, Giggs, Gerrard, Lampard, Lăcătuș, Zanetti sau Casillas. Alții sunt convinși că cele nouăzeci de minute sunt sabatul zeilor și nebunia zurbagiilor. Puneți-le pe masă ficații inflamați, sufletele contorsionate, oasele rupte și lacrimile neplânse ale atâtor anonimi. Pentru Iker, fotbalul e o nouă zi din viață.
Decupați, dacă puteți, o parte mică, mică, mică din această lume. Luați un colț de stradă din București sau de oriunde și priviți-l pe nea Ion cum își duce grijile zilnice către întreprindere. Iată-l și pe Vasile cu ce visuri de mărire a plecat spre birou. Fixați în insectarul cotidianului dragostea din sufletul adolecentului și faceți un print screen peste pasiunea acelei tinere actrițe. Ce-i diferențiază? Nimic, aparent. Și, totuși…
O viață în care sunt banalizate miracolul și crima, minunea și urâtul, sublimul și răul trăiește și „San” Iker. Își bea cafeaua de dimineață, face mișcarea alături de colegi, undeva pe terasa unui hotel din Lisabona, vorbește cu fanii, trimite bezele soției, duce dorul familiei. Apoi încep cele nouăzeci de minute, iar armatele îngerilor și dracilor iau loc în tribune. Cineva spunea, într-o carte-tablou, că lumea merge mai departe datorită echilibrului dintre cele două tabere. „Oamenii nu ar suporta nici victoria răului, nici pe cea a binelui”. Pentru Iker, mai întâi a fost ispita. Minutul 36. Apoi scara lui Iacob și un strigăt abia sesizat din tribune: „SÃ, se puede!”.
Și s-a putut. Bufonul Ramos a găsit salvarea în minutul 90+3. Un prieten. Pentru Iker, fotbalul a rămas doar o zi din viață. Pentru suporteri, prietenia e un alt miracol. Câteodată, și sfinții au nevoie de ajutor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER