La un an de când Dinamo a intrat în „era Negoiță”, echipa arată așa cum nu trebuie să fie un nume mare: nici bine, nici rău. Cum ar veni, mediocritatea are o nouă etichetă între Spitalul de Urgență și Circul de Stat: supraviețuirea ridicată la rang de proiect.
Scăpați de desfrâul borcesc din anii precedenți, „câinii” trebuie să suporte prohibiția instaurată de un om de afaceri obișnuit mai mult cu creșterea si descreșterea pieței imobiliare, decât cu mobilitatea cotei de piață. Nimic neobișnuit până aici. Amenințată cu dispariția de pe harta Ligii 1, „afacerea” Dinamo avea nevoie de o repoziționare pe baze economico-fotbalistice, o formulare îndrăgită în birourile de la Rin Hotels. Puțină sobrietate, nițică rațiune, moderație, chibzuială. Pe placul suporterilor, care au aderat la efortul noii conduceri. În caz de criză, viața are prioritate.
Ceea ce riscă acest „Rinamo” este însă altceva. Spectrul este al unei vieți vegetative, la mica ciupeală, la mijlocul drumului, la așteptare. Nu întâmplător, răbdare e cuvântul cel mai prezent în vocabularul lui Negoiță în zilele astea. Interesant, nu? Omul căruia ar trebui să i se pretindă răbdare este tocmai cel care trage de timp.
Flux și reflux, îngheț și dezgheț, germinare și înflorire. Ipseitate și alteritate, boom și recesiune, oțiu și negoțiu. Va veni o vreme când suporterii vor vrea și să se bucure. Asta e de fapt marea teamă a lui „Negoitium”. Nu este nimic virtuos în cumpătare. Să știi când să fii chibzuit și să arunci cu banii atunci când trebuie, iată adevărata virtute. Iar Dinamo are un „obraz” prea fin pentru a-și risipi istoria într-un simplu calcul negustoresc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER