Raul nu e răul fotbalului nostru. Nici la figurat, nici la propriu. E destul de mobilat pentru a nu-ți zgâria auzul la interviuri, suficient de înzestrat pentru fi prieten cu golul, abil cât să câștige inimile suporterilor și norocos atât cât să îi închidă gura lui Becali.
Raul nu e nici rău, nici bun, e splendoarea mediei. E pe sufletul și inima noastră. Nu te deranjează, nu contrariază. E ceea ce se cheamă, în simțul comun, civilizat. L-am vândut cu 2,2 milioane de euro.
Nu despre bucătăria Stelei vrem să vorbim aici. Sunt lucruri care nu ne privesc. Argumentele pot fi și pro, și contra. Unii spun că e prea puțin pentru golgheterul campionatului. Mulți afirmă că e prețul corect, având în vedere nivelul Ligii 1. Alții cred că e mult și se bazează pe istoricul implanturilor românești în fotbalul adevărat. Sunt și voci care susțin că Rusescu și-a atins nivelul maxim și nu mai poate crește. Fiecare cu dreptatea lui. Ceea ce rămâne, însă, este senzația de grabă prin care ne vindem, impresia de nerăbdare pe care o lăsăm după fiecare astfel de tranzacție.
Raul e doar o ocazie în plus pentru a vorbi despre deșertăciunea noastră. Ne bucurăm așadar pentru Rusescu și ne plângem de milă pe aici. Sătulă de țepele noastre, Europa ne cumpără acum la preț de dumping singurele produse onorabile. Pe cât de mic ne e prețul, pe atât de mare e disprețul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER