Prima condiție a libertății este să îți cunoști limitele. Cu grecii, noi am fost mereu la limita offside-ului. Trebuie să o recunoaștem: nu am fost, nu suntem și nu cred că vom fi vreodată o forță a fotbalului. Generația de Aur este singurul nostru puseu de libertate. Mămăliga românească, explodată nu întâmplător în anii Revoluției.
Acceptându-ne granițele, putem încerca măcar să construim un fotbal decent și cinstit. Am auzit vorbindu-se despre nevoia de sistem, dar uităm că asta se naște tot dintr-o necesitate a siguranței și confortului. O altă formă de „rutină” a supraviețuirii. În schimb, am auzit prea puțin chemarea către proiect, conciliere și consens. Și nu am vorbit deloc despre stil și identitate. Când atacăm ca bezmeticii, cum a făcut-o Hagi cu slovenii, când ne apărăm ca fricoșii, cum a făcut-o Pițurcă cu oricine. Nu suntem autentici. Uităm prea des de răbdare, ingeniozitate și artificiu, adică exact măsura și croiala noastră. Rezultatul? În locul statuii lui Iisus din Rio, o să îl admirăm pe Piți răstignit la Km0.
La urma urmei, vom uita încet șocul cu supușii zeiței Atena și vom înghiți în continuare nimicul relatat la Antena. Falși eroi, sărmană nație. Păcat de fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER